Vorbeste lumea, vorbeste
Începe nebunia şi totodată acuzele şi vocile ridicate la adresa arbitrilor se vor auzi din ce în ce mai tare. Abundenţa erorilor de arbitraj, care influenţează vădit rezultatele meciurilor, e pe cale să instituţionalizeze părerea că o seamă de mârşevii sunt totuşi mai scuzabile ca altele. Datorită faptului că mai mult de jumătate din meciurile Diviziei A sunt de vânzare, se pot face mai greu comparaţii între jocurile cinstite şi cele trucate. Compari doar ce ai, nu şi ce ar trebui să fie. Tot mai des, discuţiile despre necinstea unor arbitri compară între ele numai porcăriile. Comparatismul românesc în domeniul arbitrajului permite principii noi de muncă cu fluierul, după cum urmează: un arbitru cu ,,Cielo’’ este mai credibil decât unul cu ,,Dacia’’, indiferent ce crede publicul şi presa despre partidele conduse de el. De unde reiese că un arbitru cu ,,Trabant’’ e vinovat chiar când fluiera corect. Un arbitru sărac are precis ceva de ascuns. Adesea chiar sărăcia. El ia atât de puţin că strică ordinea naturală a preţurilor. Printr-o comparaţie simplă cu necinstea, la ,,Mercedes’’, cinstea în ,,Trabant’’ e mai mult decât un viciu. E o vinovăţie. Arbitrii derbyurilor trebuie consideraţi separat de aceia ai meciurilor fără miză. Fiindcă este infinit mai greu să fi hoţ de rând, la televizor, decât bandit de prestigiu la radio. Dacă am contabiliza erorile consemnate ale arbitrilor fruntaşi, am putea întocmi un clasament al suspiciunilor. La finalul campionatului, i se dă o coroniţă arbitrului care nu ştiu în ce sondaje îl scot cinstit. Adică mai puţin corupt. Dar un clasament, cu greşelile pedepsite şi nepedepsite, cu penaltyurile acordate echipelor din Bucureşti în defavoarea provincialilor, cu notele acordate de observatori, ar fi mult mai edificator. Astea fiind zise, mă retrag în lumea mea filozofică, mai citesc un Kant, mai stau în butoiul lui Diogene cinicul şi gândesc la o mare vorbă boierească: ,,porcului de rasă dă nimic nu-i pasă’’.
Până marţea viitoare să auzim numai de bine.
