Liga II

Fotbal cu zâmbetul pe buze în Zăvoi

Încă de la sosirea pe banca tehnică a echipei de handbal Oltchim Rm. Vâlcea, croatul Ivica Rimanic a spus că vrea să le redea jucătoarele pofta de a evolua cu zâmbetul pe buze şi la adevărata lor valoare, lucru care s-a şi întâmplat. Acum, după primul meci în calitate de antrenor al CSM-ului, acelaşi lucru îl putem spune şi despre Alin Artimon, tânărul tehnician bănăţean reuşind într-un timp foarte scurt să creeze un vestiar, aşa cum spun fotbaliştii, iar în meciul cu Universitatea Cluj s-a văzut acest lucru. Încă de la sosirea sa în Zăvoi acesta a spus că nu va da niciodată vina pe vreun jucător şi îşi va asuma rezultatele, lucru care nu se întâmpla cu Nikola Ilievski, macedoneanul obişnuind să-şi spele rufele în public, găsind câte un ţap ispăşitor după fiecare înfrângere sau meci egal.

Revenind la partida de sâmbătă, cea cu „U” Cluj, trebuie menţionat că, deşi n-a avut mai deloc timp la dispoziţie să pregătească acest adevărat derby al Seriei a II-a, Alin Artimon sosind cu doar două zile înaintea meciului, bănăţeanul a reuşit să-şi pună amprenta în ceea ce priveşte aşezarea în teren şi sarcinile de joc al elevilor săi, găselniţa cea mai mare fiind mutarea lui Talin Facundo în centrul liniei de mijloc. Această mutare tactică a dat din plin roade încă din minutul 2 când argentinianul a reuşit să deschidă scorul reluând mingea cu capul în plasa porţii lui Farcaş după un corner executat perfect de Dobre. În continuare vâlcenii au rămas în jumătatea adversă fiind destul de periculoşi, în special când era vorba de vreo fază fixă. Însă, după aproximativ 15 minute bune de joc, vâlcenii au făcut pasul înapoi dând impresia că cedează deliberat posesia în favoarea clujenilor. Din păcate, dominarea trupei lui Dorinel Munteanu avea să dea roade în minutul 23 când Milan Iovanovic a centrat de pe stânga şi Şuteau, apărut la colţul lung, a şutat imparabil şi scorul a devenit 1-1. Trei minute mai târziu, municipalii au fost foarte aproape de 2-1 când Dobre a centrat de pe dreapta şi, din păcate pentru echipa vâlceană, mingea reluată bine cu capul de Vişa s-a lovit de piciorul portarului ardelean. Mai mult decât atât, în faza imediat următoare, pe contraatac, Şuteau a scăpat singur cu Perianu, dar din fericire pentru vâlceni mingea trimisă de clujean a lovit bara după care mingea a ajuns la Kutlacek şi acesta a îndepărtat pericolul. Până la pauză am mai putut consemna încă trei oportunităţi de a marca ale municipalilor, toate avându-l în prim-plan pe Jaka Stromajer. Mai întâi atacantul împrumutat de la Pandurii a căutat vinclul porţii lui Farcaş, dar mingea a trecut puţin peste, apoi a şutat şi portarul ardelean a reţinut în doi timpi, după care în chiar ultimul minut al primei părţi a executat bine o lovitură liberă, goalkeeperul oaspeţilor a respins în faţă, dar nu a fost nimeni acolo pentru a relua în plasă.
A doua parte a jocului a fost una destul de săracă în faze de poartă, cele două formaţii reuşind să se anihileze reciproc undeva pe la 20 de metri de propriile porţi. Deşi nu se consideră un antrenor norocos, iată că Alin Artimon se dovedeşte a fi un antrenor inspirat având în vedere că schimbările efectuate de acesta pe parcursul reprizei secunde, mai precis în minutele 70, 74 şi 76, au făcut ca echipa sa să obţină toate cele trei puncte puse în joc. Era minutul 82 când Sergiu Popescu a depăşit în dribling doi adversari după care i-a pasat lui Câju, acesta din urmă a centrat, mingea a ajuns la Grecu şi tânărul mijlocaş oltean a încercat să treacă elegant de Cordoş dar a fost faultat în suprafaţa de pedeapsă, iar centralul Tarcea a indicat punctul cu var. Penaltyul a fost executat bine de Enache Câju şi a stabilit scorul final, CSM Rm. Vâlcea – „U” Cluj 2-1. După această victorie preţioasă vâlcenii, deşi ocupă doar locul 8 în clasament sunt la numai trei puncte de liderul la zi, Unirea Alba Iulia.
Au evoluat formaţiile:
CSM Rm. Vâlcea: Perianu – Dinu, Kutlacek, Vişa, Goge – Popa (’76 – Sg. Popescu), Gârlă (’70 – Labun), Facundo, Dobre (’74 – Grecu), Câju – Stromajer.
„U” Cluj: Farcaş – Unguruşan, Cordoş, Szilaghi, Şuteau – Ionescu, Vaşcan (’53 – Soporan), Borza (’65 – Guda), Suciu – Băd, Iovanovic (’40 – Sărmăşan).

„Cu durere în suflet felicit Vâlcea!”

La conferinţa de presă fostul mare internaţional Dorinel Munteanu, acum antrenor la „U” Cluj, a venit destul de abătut vizibil afectat după această înfrângere. Acesta a spus că echipa sa a fost destul de obosită după meciul din Cupa României disputat cu nimic, dar asta nu scuză cu nimic evoluţia unor jucători din echipa sa. „Sunt foarte supărat după această înfrângere pentru că realitatea din teren a fost alta şi meritam un rezultat pozitiv. Însă, pentru mine, acest meci a fost ca o selecţie naturală pentru a şti pe cine să mă bazez în viitor. Mai mult ca sigur, chiar din această săptămână ne vom despărţi de câţiva jucători. Vâlcea are o echipă bună, cu jucători valoroşi, dar care a trecut printr-o perioadă destul de grea ş, cu durere în suflet vreau să-i felicit pentru această victorie.” – a spus Munteanu. Întrebat fiind de ce nu mai intră pe teren acesta a răspuns că, deocamdată se pregăteşte pentru că n-a mai jucat de aproximativ şapte luni, iar la vârsta lui acest lucru contează foarte mult. Referitor la cine va promova din această serie, Dorinel Munteanu a spus că sunt multe echipe care se bat pentru acest lucru, însă campionatul este lung, iar în acest moment nu există o favorită certă.

Debut cu dreptul pentru Artimon

La prezentarea oficială, Alin Artimon a spus că îşi va asuma toate rezultatele, inclusiv cel din meciul cu „U” Cluj, şi din fericire pentru el a debutat cu dreptul banca noii sale echipe. La conferinţa de presă, noul tehnician al vâlcenilor, a ţinut să-şi felicite echipa pentru victoria obţinută subliniind faptul că cei care au fost sâmbătă pe teren au muncit foarte mult pentru acest rezultat. „Pentru noi în acest moment era foarte important rezultatul pentru că punctele aduc linişte şi siguranţă în vestiar. Am obţinut o victorie muncită pentru care trebuie să le mulţumesc băieţilor. M-a bucurat nespus de mult starea pe care au avut-o jucătorii mei la acest meci şi au respectat întocmai ceea ce le-am spus împreună cu colaboratorii mei. De altfel, încă de când am venit la Vâlcea am avut discuţii individuale cu toţi jucătorii şi cred că au înţeles ceea ce doresc eu de la ei. Pentru noi este foarte important să formăm un grup în vestiar, iar dacă se va întâmpla acest lucru, vor veni şi rezultatele. De altfel aţi văzut şi dumneavoastră  bucuria întregii echipe de la finalul partidei şi cred că asta spune multe despre starea de spirit din lot” – a concluzionat tânărul tehnician Alin Artimon.
Romulus DUMITRU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button