Politica

Miluţ va face o vizită la Vâlcea pentru a sprijini PNL în campania electorală

• Candidaţii liberali vâlceni, sprijiniţi financiar de ţărănişti

Ţărăniştii vâlceni sunt pregătiţi să-i susţină trup şi suflet pe candidaţii liberali la Parlament, în toate cele nouă colegii uninominale din judeţ. În urma unei hotărâri luate la nivel central, s-a stabilit că PNŢCD nu va avea candidaţi proprii la alegerile din 30 noiembrie, ci îi va susţine electoral dar şi logistic pe cei ai PNL. Acolo unde ţărăniştii au organizaţii puternice, PNL a acceptat ţi candidaţi proveniţi din acest partid, care vor lupta în campania electorală sub semnul Săgeţii. Acest lucru nu se întâmplă şi la Vâlcea. Ioan Iordăchescu, preşedintele organizaţiei judeţene a PNŢCD, ne-a declarat că ţărăniştii vâlceni vor fi alături de candidaţii liberali, pe care-i vor ajuta inclusiv financiar, „pe măsura posibilităţilor”.

Mai mult decât atât, liderul ţărănist spune că în perioada următoare, preşedintele Marian Petre Miluţ va face o vizită în judeţul nostru pentru a-i susţine pe candidaţii PNL la Parlament. „Ne-am întâlnit deja cu staff-urile de campanie ale domnilor Cătălin Harnagea şi Gheorghe Ioniţă şi am discutat o serie de aspecte legate de modul în care noi îi putem sprijini. În zilele următoare, vom avea grijă să stăm de vorbă şi cu ceilalţi candidaţi liberali”, ne-a declarat Ioan Iordăchescu.  O.H.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button