Diverse

9 accidente de muncă, la Vâlcea, în ultima lună

În noiembrie 2021, Serviciul Control Sănătate şi Securitate în Muncă a efectuat 64 de controale, fiind dispuse 204 măsuri de punere în conformitate cu prevederile. Dintre acestea, 202 au fost avertismente și doar 2 amenzi, în valoare de 17.000 lei. În noiembrie, la Vâlcea, s-au înregistrat şi 9 accidente de muncă. Inspectorul şef adjunct Livia-Mariana Drugan, cooronatoarea ITM Vâlcea, a explicat că măsurile dispuse au fost de remediere a deficienţelor constatate. “S-au luat măsuri tehnice şi organizatorice, necesare pentru combaterea răspândirii virusului SARS-COV2. Asigurarea controlului medical la angajare şi periodic, asigurarea de mijloace de protecţie pentru prevenirea căderilor de la înălţime, evaluarea riscurilor de accidente şi îmbolnăviri profesionale, elaborarea planului de prevenire şi protecţie, efectuarea instructajului de securitate şi sănătate în muncă, dotarea cu truse sanitare la punctele de lucru, dotarea şi acordarea echipamentului individual de protecţie – au constituit, de asemenea, o preocupare pentru inspectorii ITM, în cadrul acestor verificări. S-a dispus şi efectuarea corespunzătoare a determinărilor pentru monitorizarea noxelor, la locurile de muncă unde noxele depașesc valorile admise şi, nu în ultimul rând, s-a avut în vedere asigurarea mijloacelor de prevenire a riscurilor de îngropare prin surparea terenului, acolo unde a fost cazul”, a detaliat reprezentanta ITM Vâlcea.

Articole Similare

Back to top button