Diverse

300 de copii sunt aşteptaţi vineri, în Zăvoi, la Cupa Copilăriei – 1 iunie

Clubul SCM Rm. Vâlcea, cu sprijinul Primăriei Râmnicului şi al Inspectoratul Şcolar Judeţean, va organiza vineri, 31 mai, o nouă ediţie a Cupei Copilăriei „1 iunie”, la fotbal. Competiţia este dedicată copiilor din ciclul gimnazial. Pot participa atât băieţi, cât şi fete. La aceasta şi-au anunţat participarea aproximativ 300 de copii, de la mai multe şcoli din oraş, dar şi din judeţ. La final, fiecare copil va primi din partea organizatorilor şi a sponsorilor tricouri, medalii şi cadouri dulci. Startul întrecerii se va da la ora 9.00. Meciurile vor avea loc pe terenul principal din cadrul stadionului „Municipal”. În cazul în care condiţiile meteorologice vor fi nefavorabile, partidele se vor desfăşura pe terenul sintetic din Zăvoi.
„1 iunie este una dintre cele mai importante sărbători ale copiilor, de aceea, vrem să le organizăm celor care iubesc fotbalul o astfel de competiţie. SCM le va oferi cele mai bune condiţii, mai ales că vor juca pe terenul principal, de iarbă. În luna iunie, clubul nostru va organiza o altă competiţie. Este vorba de Cupa Imnului, tot la fotbal”, a precizat Jean Turmacu.


Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button