Liga V

„Marian Ion are un merit deosebit la performanţele echipei Fauru Livezi”

* primarul comunei Livezi, Ştefan Verdeş, laudă iniţiativa lui „Măru” de a crea în comună o grupare competitivă

Fauru Livezi s-a impus cu scorul de 3-2, în meciul susţinut runda precedentă contra celor de la Cerna Copăceni, însă victoria nu l-a mulţumit deloc pe Marian „Măru” Ion, care a marcat şi două goluri în întâlnirea de pe teren propriu. „Am înscris toate cele trei goluri în cinci minute, după care a intervenit, în mod inexplicabil, un moment de relaxare în jocul băieţilor mei, motiv pentru care am fost taxaţi de adversari. Trebuie să transferăm neapărat un portar de valoare, mai ales că în meciul cu Cerna am luat un gol nepermis, de la 30 de metri. Jucătorii îşi fac singuri viaţa grea, pentru că, deşi au valoare, nu se concentrează suficient în toate cele 90 de minute”, a precizat „Măru”. Fauru Livezi beneficiază şi de o puternică susţinere financiară din partea primarului Ştefan Verdeş, care le-a achiziţionat jucătorilor un echipament sportiv original şi le asigură acestora o masă după meciurile din campionat. „Creşterea de formă pe care a înregistrat-o Fauru în acest retur se datorează în primul rând lui Măru, care a adus la echipă jucători de valoare. Sunt convins că, în sezonul viitor, ne vom bate la promovare”, a precizat primarul Ştefan Verdeş. (L.C.)

Articole Similare

2 Comments

  1. spre informarea voastra in min 90 scorul era 2-2 si golul de 3-2 a venit in prelungirile meciului dintr-un penalty inexistent…asa ca nu mai mintiti k ati inscris 3 goluri in 5 min ca alea de la incalzire nu se pun in caz de nu stiati!

  2. acest M aru ar trebui sa vb despre jucatori care i-a adus el la echipa nu despre alti.sau aici e prea bun pt ca la Valea Mare nu mai prindea echipa…………..oricum din vara sa se duca de unde a venit

Lasă un răspuns

Back to top button