Acasă Diverse Tg. Mureș, câștigătoarea Cupei Boromir, dar și celelalte echipe au fost impresionate...

Tg. Mureș, câștigătoarea Cupei Boromir, dar și celelalte echipe au fost impresionate de turneul de la Vâlcea

483
0

Cupa Boromir va rămâne, și anul acesta, cel mai puternic turneu amical de minifotbal organizat în Râmnicu-Vâlcea, de către George Frântu și Marian Dascălu. Ediția desfășurată weekendul trecut, la care au participat 16 echipe de top, a fost câștigată de Nova Vita Tg. Mureș, care s-a impus, la penaltiuri, cu Sibiu, după 1-1, la sfârșitul timpului regulamentar. Toate echipele participante au avut doar cuvinte de laudă la adresa organizatorilor, care au reușit, din nou, să reunească echipe de top. Pe locul 3, s-a situat chiar FC Boromir, care a reușit să câștige finala mică .„A fost pentru prima dată când am venit la Cupa Boromir, o competiție foarte apreciată la nivel național, de tradiție chiar, cu meciuri de foarte mare calitate. Am mai fost la Vâlcea, la Cupa Smart Cup, iarna trecută, unde am pierdut finala. Putem spune că ne-am luat, într-un anume fel, revanșa la Vâlcea. La Vâlcea, au participat echipe de tradiție, cu jucători care au mulți ani de minifotbal la activ. Noi suntem o formație nou-înființată, de vreme ce nu avem nici măcar un an de când jucăm. Cu toate acestea, am reușit, dacă putem spune așa, să ajungem în top. La Cupa Boromir, încă din faza grupelor, au fost meciuri atât de tari că puteau fi finale regionale sau chiar finale pe țară, cu jucători care cunosc foarte bine acest sport și au evoluții excelente. Îi felicit pe cei de la Boromir, pentru ceea ce au reușit să organizeze. Vom reveni cu o deosebită plăcere și data viitoare, pentru că avem nevoie de jocuri atât de puternice și interesante”, au precizat oficialii echipei din Tg. Mureș.

„Ca de fiecare dată, Cupa Boromir a fost la cel mai înalt nivel. Au participat multe echipe bune, cu toate că vremea de afară nu ne-a ajutat mai deloc, deoarece a plouat mult. Nu avem niciun secret în ceea ce privește echipele mari pe care le invităm la Cupa Boromir. Toate vin de plăcere la Vâlcea, pentru că avem organizare bună, arbitri de calitate. Nu există premii în bani, doar cadouri specifice ale companiei Boromir. Noi avem o relație foarte bună cu toate echipele mari din România, iar asta ne ajută să facem o cupă de calitate. Ne bucurăm nespus că suntem apreciați. Din punctul meu de vedere, Cupa Boromir este cel mai puternic amical din România. Noi ne dorim să organizăm la Vâlcea chiar și un turneu final al FRF. Poate că, pe viitor, vom reuși, împreună cu Primăria Râmnicului, să facem ceva deosebit aici. Avem acum multe terenuri sintetice de calitate, doar că trebuie să fim sprijiniți mai mult”, a declarat și Marian Dascălu, de la FC Boromir. (L.C.)