Bârfe

Zvonuri (ne)bune de luat în seamă

• Evoluţia sub aşteptări a unor jucători de la CSM Rm. Vâlcea în turul campionatului a învolburat apele în Zăvoi. Oficialii clubului sunt hotărâţi să taie în carne vie, iar printre cei care ar putea părăsi corabia în această iarnă se numără Melcea şi Stanca. Cea mai probabilă destinaţie a celor doi pare a fi FC Oltchim, grupare dispusă să-i înregimenteze în lot în cazul în care aceştia nu-şi vor găsi până la urmă un angajament la o altă echipă de Liga Secundă.

• Un primar care susţine o echipă de fotbal în Liga a IV-a le-a promis jucătorilor săi, după ultimele succese, o primă de joc substanţială. Numai că, penultima etapă din tur, n-a adus tocmai ce-şi dorea edilul. Rezultatul nesatisfăcător l-a făcut pe primar să nu-şi mai respecte promisiunea. Decizia i-a nemulţumit pe unii dintre fotbalişti, care vor să pună la cale un complot, pentru a nu se prezenta la meciul de la finele săptămânii.

• Se pare că jucătorul care l-a bătut pe arbitrul Căpăţineanu nu era cel care a fost până la urmă suspendat. În acea etapă, fotbalistul în cauză se afla în stare de suspendare. Dar, pentru a nu rata un astfel de meci, Inter Suteşti – CSR Măciuca, a evoluat pe legitimaţia unui coechipier. Astfel, a scăpat de suspendare, iar în meciul următor a putut să joace pentru CSR ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat.

• Ascensiunea echipei din Olanu provoacă dureri de cap unui om de fotbal vâlcean care a încercat pe toate căile să stopeze trupa lui Marin Catargiu. Dacă Viitorul termină pe primul loc, respectivul pierde o vadră de vin de la reprezentantul unei echipe ce şi-a dorit titlul de campioană de toamnă.

• Unii observatori ai AJF Vâlcea sunt tot mai tentaţi să renunţe la activitate, nemulţumiţi de debandada existentă în acest sector. „Sunt observatori care au şi câte 2-3 meciuri pe săptămână, iar alţii nu au deloc. Pe liste apar observatori noi, peste noapte, iar regula că un observator nu poate merge de 3 ori într-un tur de campionat la aceeaşi echipă nu s-a mai respectat. Nu s-a mai respectat nici condiţia ca observatorii care au fiii arbitri să nu fie delegaţi la meciurile unor alţi copii de observatori. Pe lângă faptul că acum e debandadă la delegări, suntem şi purtaţi cu vorba când trebuie să ne primim baremurile” – a spus un observator ce a solicitat să nu-i fie dezvăluită identitatea pentru a nu fi dat afară de către conducerea AJF, tot mai reticentă la critici.

• Tot de teama unei „răzvrătiri” a observatorilor, un altul spune că AJF Vâlcea a renunţat la întâlnirile lunare cu aceştia de frică să nu iasă scandal şi să afle presa. Tatăl unui arbitru vâlcean, care este şi el observator, a venit cu o completare: „Nu ştiu ce să mai zic eu că nu mi-am primit baremul la timp, când fiul meu are baremuri neluate de două etape. A fost la meciul unei echipe unde chiar primarul i-a arătat ordinul de plată că a virat bani în contul AJF, iar când s-a dus la sală i s-a spus că nu sunt bani în cont!”

• Conducerea unei echipe de fotbal care vrea să activeze la anul în Liga a IV-a e pe cale de a inova un sistem curios de asigurare a locului în elita fotbalului judeţean. Astfel, sponsorul echipei respective vrea să meargă la Federaţia Română de Fotbal şi să obţină aprobarea de a muta în Vâlcea o grupare falimentară de Liga a III-a. Aceasta ar urma să termine campionatul la Liga a III-a în Vâlcea şi să retrogradeze în Liga lui Pintilie la vară, ocazie cu care din Liga a IV-a ar urma să mai pice încă o echipă.

• Un fotbalist cu origini vâlcene, ce activează la Universitatea Craiova, e tentat să vină la Rm. Vâlcea, nemulţumit de statutul de rezervă pe care-l are sub comanda lui Nicolo Napoli.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button