Liga 6Fotbal

Zorile Scundu, victorie dedicată primarului Mihai Blejan, președintelui clubului, Titi Țăpîrlan, aflat la ceas aniversar și lui Adi Enescu

După 2-2 cu Oltețul Zătreni, în prima etapă din returul Ligii a VI-a, Zorile Scundu a obținut o victorie fără drept de apel, în deplasare, la Fârtățești. 0-5 a fost scorul final. Codrut Gherman i-a adus rapid pe oaspeți în avantaj, iar la următoarea fază periculoasă, dintr-un corner executat perfect de Cătălin Meru, Costi  Enescu a marcat pentru 0-2. Spre finalul primei reprize, gazdele au primit o lovitură de pedeapsă, dar portarul formației din Scundu, Ionuț Ghiorlan, a fost la post și a menținut poarta intactă. În ultimul minut al reprizei, atacantul oaspeților, Petre, a punctat pentru 0-3. Partea secundă a început la fel de bine pentru scundeni. ”Cio” a scăpat singurul cu portarul și a înscris superb, din scăriță, peste portar (0-4). Spre finalul meciului, dintr-o lovitură liberă obținută de Răzvan Cavaleru, în apropierea suprafeței de pedeapsă, Ionuț Popa a dus scorul la 0-5.

”A fost un meci controlat de noi în totalitate, dovada si scorul. Apărarea, mijlocul și atacul au funcționat perfect. Le multumesc colegilor mei pentru determinarea cu care au intrat pe teren. În tur am remizat cu Cerna, 2-2. A fost un semnal de alarmă, am intrat mobilizati si a fost foarte bine. Îi dedicăm victoria domnului primar Mihai Blejan, care este alături de noi de fiecare dată, indiferent că jucăm acasă sau în deplasare. Ne sustine necondiționat si îi mulțumim pe acestă cale. De asemenea, ne bucurăm că am reușit să-I facem un cadou frumos domnului președinte Titi Țăpîrlan, aflat la ceas aniversar, dar și unui alt sărbătorit, colegului meu Adi Enescu. Nu în ultimul rând dedicăm victoria susținători din comuna Scundu și Consiliului Local, Primăriei, care ne asigură toate condițiile”, a transmis Răzvan Cavaleru, jucătorul formației Zorile Scundu.

Articole Similare

Back to top button