Administratie

Investiţii noi, de 131.000 euro, în unităţile de învăţământ de la Milcoiu

Zilele acestea, primarul Daniel Muşat continuă investiţiile în şcolile şi grădiniţele din comuna Milcoiu, lansând încă două proiecte care au în vedere îmbunătăţirea condiţiilor în care copiii şi cadrele didactice îşi desfăşoară activităţile specifice. Primul, „Achiziţie de echipamente digitale pentru dotarea unităţilor de învăţământ preuniversitar”, este estimat la 256 de mii de lei şi se implementează cu finanţare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. „Obiectivul proiectului este utilizarea oportunității oferită de PNRR pentru creșterea calității ofertei educaționale la nivelul comunei Milcoiu, prin asigurarea condițiilor optime de derulare a procesului educațional în Școala Gimnazială Milcoiu și în structurile anexă, utilizând o abordare integrată ce vizează două direcții principale de acțiune: dotarea cu echipamente tehnologice digitale ce vor facilita aplicarea unor metode și tehnici de predare moderne, precum şi îmbunătățirea infrastructurii educaționale pentru a îndeplini exigențele organizării unui proces educațional modern și incluziv, prin dotarea cu materiale didactice și mobilier adecvat. Companiile interesate să câştige acest contract pot depune oferte până pe 29 martie a.c.. Tot până atunci, trebuie depuse propuneri financiare şi tehnice şi pentru al doilea proiect pe care îl avem prin PNRR pentru îmbunătăţirea condiţiilor din şcoli. Acesta are o valoare de aproape 400 de mii de lei şi are ca obiectiv dotarea a 5 săli de clasă, un laborator de informatică, un laborator multidisciplinar de ştiinţe şi sala de sport, care trebuie să asigure în bune condiţii desfăşurarea activităţilor didactice. În cadrul proiectului, vom achiziţiona mobilier, materiale didactice, echipamente digitale şi alte facilităţi necesare pentru pregătirea copiilor”, a detaliat Daniel Muşat, primarul comunei Milcoiu.

Articole Similare

Back to top button