Administratie

Primarul din Călimăneşti construieşte un zid de sprijin pentru baza sportivă de la Seaca

De mai multă vreme, Florinel Constantinescu, primarul oraşului Călimăneşti, dorea să facă un complex sportiv la Seaca şi, pe la începutul acestui mandat, a identificat o oportunitate de finanţare pentru demararea acestei investiţii cu fonduri din surse externe nerambursabile.

Astfel, proiectul, în valoare de aproximativ 7 milioane de lei plus TVA, a fost lansat în 2021, prin CNI, contractul de proiectare şi execuţie fiind câştigat de Colen Impex şi Topalis Engineering. La ora actuală, s-a ajuns într-un punct în care se impune construirea unui zid de sprijin care să pună în siguranţă zona bazei sportive de tip 1 de la Seaca, aşa că primarul Florinel Constantinescu, în stilul său caracteristic, n-a zăbovit cu rezolvarea acestei probleme, ci a trecut la fapte. Licitaţia pentru atribuirea contractului de lucrări a fost lansată joia trecută, iar constructorii interesaţi să câştige contractul estimat la 1,35 milioane de lei plus TVA, au posibilitatea să depună oferte până pe 2 aprilie.

Articole Similare

Back to top button