Liga 6

”Vom participa în competiţie în orice condiţii, chiar şi dacă autorităţile vor impune teste RT-PCR”

Marius Voican a anunţat că echipa sa, Sparta Rm. Vâlcea, va participa în campionat, chiar dacă va fi vorba despre unul restrâns, cu mai puţine echipe la start. ”Am văzut variantele avansate de Federaţia Română de Fotbal, dar şi mesajul preşedintelui AJF, care a spus că îşi doreşte să începem campionatul chiar şi cu cinci-şase echipe, dacă mai multe nu vor putea respecta condiţiile impuse de autorităţi. Noi am transmis deja că suntem dispuşi să începem campionatul în orice situaţie, chiar şi dacă autorităţile vor impune teste RT-PCR. Vom găsi soluţii pentru orice. Trebuie să se dea drumul la fotbal! Dacă se acceptă testele rapide, vom cumpăra mai multe teste şi le vom face aşa cum ni se va permite, cu ajutorul asistentei medicale sau al unui medic, la o clinică privată.

FRF a transmis şi că noul sezon pentru echipele care nu au început campionatele se va putea întinde până în iulie. Dacă va fi aşa, putem să începem competiţia chiar şi în aprilie. Noi suntem un caz fericit, ne pregătim de peste 6 luni, dar sunt alte echipe care nu au avut această posibilitate. Am văzut că acum au început majoritatea să se strângă. Poate au nevoie de o perioadă mai lungă de reacomodare cu efortul, pentru formalităţi, vize şi toate celelalte. Putem să mai întârziem două-trei săptămâni, mai ales că se îndreaptă vremea, nu mai stricăm terenurile, dar nu mai mult de atât! Suntem cu toţii nerăbdători să începem!”, a spus Marius Voican, reprezentantul formaţiei Sparta Rm. Vâlcea.

Articole Similare

Back to top button