Liga IV

Vlădoi, patru goluri în două meciuri! Duminică a marcat în poarta fostei echipe

În etapa a II-a a Ligii a IV-a, Chimia 1973 Rm. Vâlcea a dat piept cu Foresta Malaia. Meciul a avut loc la Mihăești. Ambele pierduseră în prima rundă. Chimia a reușit să-și adjudece primele trei puncte din acest sezon. S-a impus cu scorul de 4-0. Ciprian Vlădoi a fost autorul unui hattrick. Unul dintre goluri l-a marcat dintr-un penalty pe care tot el l-a scos. A fost 2-0 la pauză. Ultimul gol l-a înscris Cătălin Duminică, aflat la debutul în tricoul Chimiei. Golgheter de la Liga a V-a, din campionatul precedent, și-a învins fosta echipă, pentru care a jucat o bună perioadă înainte de ”capitolul” Galicea. În minutul 61, a recuperat balonul în propria jumătate de teren, în apropiere de mijlocul terenului și nu s-a mai oprit. A depășit vreo patru adversari și a finalizat precis. În ciuda faptului că nu au marcat, au avut și oaspeții ocazii. Vangu, Iulian Beleț, din lovituri libere, nu au reușit să-l învingă pe tânărul portar de la Chimia, Darius Tudose, care, la doar 15 ani, dă dovadă de un curaj și o maturitate în joc încredibile. A avut mai multe intervenții providențiale, inclusiv pe final de partidă. ”Bizonul” George Cîrstoiu a avut în două rânduri golul în picior, dar Tudose a fost de netrecut.

Chimia are meci greu, etapa viitoare, la Băbeni. Malaia nu-și poate face planuri prea îndrăznețe. Primește vizita celor de la Mădulari.

Articole Similare

Back to top button