Diverse

Viitorul Dăeşti, amicale cu Călimăneşti, Slatina, Coloneşti şi Bascov

Viitorul Dăeşti se va reuni la începutul săptămânii viitoare. După câteva zile de reacomodare la efort, probabil Lucian Iordache şi colegii săi vor susţine şi un stagiu centralizat de pregătire. Luna august, până la începerea campionatului, va fi dedicată meciurilor amicale. Staff-ul tehnic al formaţiei de Liga a III-a din Fedeleşoiu a stabilit deja programul. Astfel, pe 4 august Viitorul va da piept cu Cozia Călimăneşti, iar pe 7 şi 14 august va juca ”dublă” cu CSM Slatina. Pe 18 august, dăeştenii vor întâlni o altă echipă de Liga a III-a, pe Vediţa Coloneşti, iar pe 20 august este programată confruntarea cu Unirea Bascov. Startul campionatului se va da pe 28 august. Până atunci, probabil că Viitorul Dăeşti va mai juca un meci oficial, dar în Cupa României.

Articole Similare

Back to top button