Politica

Veşti proaste în ceea ce priveşte PNDL! Consiliul Judeţean Vâlcea i-a lăsat pe primari cu ochii în soare

În urmă cu câteva luni, în Consiliul Judeţean, liberalul Victor Stănculescu şi social-democratul Costi Rădulescu au avut o controversă legată de repartizarea fondurilor de la Ministerul Dezvoltării prin PNDL. La momentul respectiv, reprezentantul PNL i-a reproşat şefului CJV că, în loc să facă atragă bani europeni pentru a moderniza drumurile judeţene, în condiţiile în care are o întreagă direcţie plătită pentru asta, preferă varianta mai uşoară, abonându-se la bugetul de stat şi dând din coate pe la Bucureşti pentru a le lua faţa primarilor.

Ei bine, zilele acestea, s-a definitivat lista cu alocările pentru 2017-2020 şi se pare că Victor Stănculescu a avut dreptate. Mulţi primari au rămas cu ochii în soare, mare parte din banii de la Guvern (în jur de 745 de milioane de lei noi) fiind direcţionaţi către CJV.

 

Modernizare drumuri

Alunu – 5.034.839 lei

Berislăveşti – 9.097.127 lei

Boişoara – 4.518.297 lei (4,3 km)

Copăceni – 5.112.831 lei (4,5 km)

Costeşti – 20.453.998 lei (drumuri de interes local, Bărbăteşti, Costeşti, Pietrari)

Costeşti – 3.412.665 lei

Creţeni – 1.583.695 lei (3 km)

Dăeşti – 2.532.961 lei

Drăgoeşti – 6.830.600 lei (12 km)

Grădiştea – 12.052.752 lei (DC 75, DC 79 şi drumuri vicinale)

Ioneşti – 5.735.038 lei

Consiliul Judeţean Vâlcea – 1.044.580 lei (DJ 654 Valea Cheii – Pahomie)

Consiliul Judeţean Vâlcea – 1.553.682 lei (DJ 703 Berislăveşti – Releu Cozia)

Consiliul Judeţean Vâlcea – 1.867.849 lei (DJ 648 Ioneşti – Olanu)

Consiliul Judeţean Vâlcea – 2.292.834 lei (DJ 651 Păuşeşti Măglaşi – Stoeneşti)

Consiliul Judeţean Vâlcea – 2.511.033 lei (DJ 703 M Perişani – Cornet)

Consiliul Judeţean Vâlcea – 4.473.676 lei (DJ 701 D Ciunget – Galbenu)

Consiliul Judeţean Vâlcea – 5.739.054 lei (DJ 646 C Băluţoaia – Surpatele)

Consiliul Judeţean Vâlcea – 25.635.440 lei (DJ 658 Gura Văii – Frăsinei)

Consiliul Judeţean Vâlcea – 26.619.644 lei (DJ Frânceşti- Pietrari)

Consiliul Judeţean Vâlcea – 66.993.888 lei (DJ 677 A Creţeni – Pesceana – Şirineasa)

Consiliul Judeţean Vâlcea – 68.017.353 lei (DJ 643 B – DJ 643 Băbeni, Olteţu, Colelia – Valea Mare – Stăneşti – Roeşti)

Livezi – 11.040.666 lei

Malaia – 5.690.418 lei (Săliştea, Malaia şi Ciungetu)

Mihăeşti – 4.493.222 lei (2,96 km, Mihăeşti şi Arsanca)

Milcoiu – 278.137 lei (DC 27)

Milcoiu – 2.803.975 lei (DC 26 şi DC 28)

Mitrofani – 3.353.948 lei (DC 98 şi drumul Povarna Vasile)

Muereasca – 328.808 lei (DC 171)

Drăgăşani – 3.700.450 lei (Zărneni şi Valea Caselor)

Rm. Vâlcea – 2.421.723 lei (Săliştea Nouă)

Olanu – 3.688.174 lei

Băile Govora – 4.900.000 (str. T. Vladimirescu, Viorelelor, Pieţii, Căpşunilor, Zăvoiului, Colinei)

Berbeşti – 3.211.673 lei (2,65 km)

Horezu – 2.104.264 lei (4 benzi – Str. Mircea cel Bătrân)

Păuşeşti – 1.038.682 lei (DC 126)

Pesceana – 9.745.248 lei (DC 112 şi 2 poduri)

Roeşti – 10.612.464 lei (DC 112 şi pod)

Runcu – 4.533.970 lei (DC 119 Valea Babei – Urluieşti)

Slătioara – 3.644.637 lei (3,983 km)

Stoileşti – 4.971.021 lei (modernizare DC 37 şi uliţă Urşi)

Stroeşti – 2.087.190 lei

Şirineasa – 512.468 lei (DC 122)

Ştefăneşti – 1.432.452 lei (DC 56)

Vaideeni – 12.305.636 lei

Vlădeşti – 1.445.391 lei

Voineasa – 249.398 lei (Str. Decindea, parcări şi pod peste Lotru)

 

Dispensare

Amărăşti – 1.734.229 lei

Bărbăteşti – 2.012.064 lei

Bujoreni – 922.217 lei

Cîineni – 926.811 lei

Cernişoara – 1.986.186 lei

Creţeni – 581.339 lei

Făureşti – 752.718 lei

Frânceşti – 652.662 lei

Galicea – 444.452 lei

Goleşti – 90.178 lei (dotare cabinete, sat Popeşti)

Laloşu – 700.460 lei

Lungeşti – 1.204.280 lei

Măciuca – 551.523 lei (Ştefăneşti)

Măciuca – 772.585 lei (Oveselu)

Mihăeşti – 2.488.211 (Buleta)

Păuşeşti Măglaşi – 997.450 lei

Pesceana – 687.135 lei

Pietrari – 1.018.283 lei

Popeşti – 612.076 lei

Prundeni – 2.419.450 lei

Scundu – 1.569.439 lei

Slătioara – 2.572.982 (Modeşti)

Stăneşti – 769.023 lei

Stroeşti – 635.473 lei

Şuşani – 674.530 lei

Tetoiu – 112.828 lei (Nenciuleşti)

Vaideeni – 1.973.551 lei

 

Şcoli

Bărbăteşti – 484.175 lei

Bujoreni – 2.298.747 lei (Olteni)

Bujoreni – 2.907.879 lei (Gura Văii)

Costeşti – 2.963.101 lei (Ferigile)

Dăeşti – 1.454.322 lei

Făureşti – 2.177.505 lei

Frânceşti – 1.710.942 lei

Galicea – 274.813 lei

Galicea – 487.981 lei

Guşoeni – 621.660 lei

Consiliul Judeţean Vâlcea – 1.022.866 lei (Şcoala de Arte şi Meserii)

Lungeşti – 2.481.998 lei

Băbeni – 60.000 lei (dotare Liceu George Ţărnea)

Băbeni – 85.916 lei (dotare Liceu George Ţărnea)

Băbeni – 105.566 lei (dotare şcoală Valea Mare)

Băbeni – 297.700 lei (extindere liceu şi grupuri sanitare)

Berbeşti – 800.000 lei (dotare Liceu Preda Buzescu)

Brezoi – 525.345 lei (dotare Liceu Ghe. Surdu)

Brezoi – 1.398.847 lei (Valea lui Stan)

Călimăneşti – 323.190 lei (dotare liceu turistic)

Călimăneşti – 383.180 lei (dotare Şc. Şerban Vodă Cantacuzino)

Horezu – 7.308.383 lei (corpurile B, C şi sala de sport, de la liceu)

Oteşani – 2.277.685 lei (Cârstăneşti)

Păuşeşti Măglaşi – 687.498 lei (Valea Cheii)

Păuşeşti – 480.000 lei

Pesceana – 1.631.085 lei

Pietrari – 3.285.363 lei

Popeşti – 1.020.127 lei (Urşi)

Popeşti – 3.574.403 lei (modernizare şi sală de sport, Dăeşti)

Prundeni – 693.489 lei (Zăvideni)

Scundu – 1.283.823 lei

Sineşti – 4.574.977 lei

Stăneşti – 703.362 lei

Stoeneşti – 199.363 lei

Suteşti – 2.628.612 lei (Măzili)

Şirineasa – 513.779 lei

Şuşani – 513.893 lei (Stoiculeşti)

Şuşani – 1.548.953 lei (Râmeşti)

Şuşani – 2.552.089 lei (Uşurei)

Tetoiu – 828.452 lei (Ţepeşti)

Tetoiu – 1.678.870 lei

Vaideeni – 588.870 lei (Atârnaţi)

Vaideeni – 832.172 lei (Izvorul Rece)

Vaideeni – 920.490 lei (Mariţa)

Vlădeşti – 470.067 lei (Şc. Grigore Mihăescu)

Zătreni – 496.752 lei

 

Grădiniţe

Budeşti – 1.574.530 lei

Bujoreni – 2.046.815 lei (Bogdăneşti)

Buneşti – 3.231.906 lei

Guşoeni – 1.334.884 lei

Mateeşti – 863.759 lei (Greci)

Rm. Vâlcea – 982.860 lei (nr. 16)

Rm. Vâlcea – 1.016.063 lei (Waldorf)

Rm. Vâlcea – 3.484.585 lei (Ostroveni)

Băbeni – 3.473.234 lei (construire creşă)

Brezoi – 2.846.841 lei (construcţie nouă)

Călimăneşti – 464.470 lei

Horezu – 3.411.855 lei (creşă nouă)

Horezu – 4.138.116 lei (modernizare Grădiniţa nr. 1)

Păuşeşti – 640.887 lei (Barcanele)

Perişani – 362.183 lei (Mlăceni)

Pesceana – 2.263.700 lei (construcţie nouă)

Prundeni – 1.556.317 lei (Călina)

 

Reţele de apă

Bărbăteşti – 2.896.000 lei (Linia şi Racoviţa)

Diculeşti – 3.993.568 lei

Ghioroiu – 3.609.030 lei

Glăvile – 9.456.181 lei (apă şi canalizare, Olteanca)

Goleşti – 8.024.410 lei (Popeşti, Gibeşti, Opăteşti, Girgiuveni şi Vătăşeşti)

Laloşu – 1.332.923 lei

Mădulari – 7.993.689 lei

Milcoiu – 40.937 lei

  1. Bălcescu – 5.526.338 lei (extinderi – apă şi canalizare)

Orleşti – 7.401.262 lei (apă-canal, Scaioşi – Aureşti)

Păuşeşti Măglaşi – 1.389.087 lei

Racoviţa – 5.8650.768 lei (apă şi canalizare, Tuţuleşti)

Roşiile – 3.509.238 lei (25,3 km)

Stoeneşti – 2.210.783 lei (Zmeurătu)

Şuşani – 8.150.206 lei

Tetoiu – 1.397.300 lei (Băroiu, Tetoiu, Budele)

 

Reţele de canalizare

Bujoreni – 1.272.405 lei

Buneşti – 5.085.811 lei (Teiuşu şi Treime)

Dănicei – 6.687.675 lei

Galicea – 1.957.696 lei (racorduri)

Galicea – 9.943.034 lei (reţea nouă, Cremenari şi Brătia Deal)

Lăpuşata – 1.877.034 lei (6 km)

Livezi – 16.864.281 lei

Mateeşti – 8.979.326 lei

Popeşti – 9.385.173 lei (25 km, Popeşti, Meieni, Dăeşti, Curtea)

Prundeni – 12.216.585 lei

Roşiile – 3.366.420 lei (9,7 km)

Stoeneşti – 10.560.476 lei

Tetoiu – 8.152.852 lei (toate satele)

Zătreni – 2.537.129 lei (Valea Văleni, Ciortelti, Zătreni, Mnicea II şi Butanu)

 

Poduri

Bărbăteşti – 3.770.080 lei (Sâmnic, DC 30 Antroneşti)

Copăceni – 1.941.445 lei (Cerna, la ACF)

Galicea – 3.795.339 lei (Topolog, Drumul Morii şi Teianca)

Guşoeni – 398.063 lei

Consiliul Judeţean Vâlcea – 1.737.158 lei (DJ 643 B)

Laloşu – 333.309 lei (Găgeni, DC 90)

Lăpuşata – 439.561 lei (Bungeţi)

Lungeşti – 1.015.197 lei (Neamţu)

Milcoiu – 1.475.274 lei

Muereasca – 634.000 lei (Muereasca de Sus)

  1. Bălcescu – 5.375.747 lei

Băile Govora – 373.736 lei (Hinţa, sonda 618)

Bălceşti – 1.233.891 lei (Ulicioiu)

Ocnele Mari – 1.750.000 lei

Oteşani – 738.339 lei

Oteşani – 3.766.750 lei (Cârstăneşti)

Perişani – 1.809.172 lei (la Ion din Vale şi drum de acces)

Pesceana – 4.285.844 lei

Pietrari – 2.600.149 lei (Coastele Cernii)

Sălătrucel – 2.593.830 lei (Ancuţa)

Stăneşti – 3.023.234 lei

Stoileşti – 2.526.629 lei

Suteşti – 367.187 lei (Mătuşari)

Şirineasa – 355.000 (Ciorăşti – Valea Alunişului)

Şuşani – 2.206.350 lei

Titeşti – 472.444 lei (la Nicodim)

Tomşani – 2.327.535 lei (Boereasca)

Tomşani – 3.532.564 lei (Chiceni)

Valea Mare – 560.473 lei (Bătăşani – Toteşti)

Vlădeşti – 2.371.301 lei

Voineasa – 608.459 lei

 

Reabilitarea reţelelor de iluminat public

Amărăşti – 524.189 lei

Fârtăţeşti – 504.215 lei

Măldăreşti – 360.100 lei

Băile Olăneşti – 271.459 lei

Valea Mare – 502.754 lei

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button