Liga II

Verigeanu dă veşti bune:

„Nu mai pleacă nimeni!”

• conducerea grupării din Zăvoi analizează acum variantele ieftine de întărire a lotului

Perioada „mişcărilor de trupe” din fotbalul românesc se apropie de final. Chiar dacă până la startul returului mai este suficient timp, majoritatea antrenorilor şi a conducătorilor de cluburi preferă să facă transferurile acum pentru ca tehnicienii să-i aibă în pregătire pe nou-veniţi astfel încât aceştia să se integreze cât de cât în lotul echipei. Regula este valabilă şi pentru CSM Rm. Vâlcea, echipă ce a trecut la „epurări” încă din toamnă, înainte de finele turului, iar acum caută soluţii de formare a unui lot suficient de valoros încât echipa să nu retrogradeze.

Câju şi Roman, la echipe cu pretenţii

La capitolul „despărţiri”, săptămâna trecută a plecat din Zăvoi şi a doua „gură de foc” a atacului din tur. După Boroiban la Dacia Mioveni a venit rândul atacantului Dan Roman să semneze cu FCM Tg. Mureş. Roman a fost campionul ratărilor în meciul pierdut de CSM în Zăvoi cu mureşenii, scor 2-4, însă echipa din Ardeal l-a considerat a fi bun pentru a-l folosi în lupta pentru promovare. Fostul atacant al vâlcenilor a profitat de o prevedere contractuală prin care renunţă la anumite pretenţii financiare (salariale) şi e liber să plece „la mai bine”. Prin urmare a semnat cu FCM Tg. Mureş, iar CSM-ul s-a ales cu o nouă economie la capitolul „cheltuieli” din bugetul pe 2010.
Un alt fotbalist valoros, Enache Câju, era anunţat ca disponibil pentru a fi împrumutat la o orice echipă cu pretenţii. Condiţia fiind ca noul club să-i preia şi plata salariului. Deşi părea greu de crezut că îşi va găsi un astfel de angajament „pe praful ăsta”, din fericire pentru Câju oferta a venit din estul ţării, de la Delta Tulcea, ocupanta locului 5 în Seria 1 a Ligii a II-a, echipă ce păstrează şanse la unul din primele două locuri în clasament, la finalul competiţiei.

Au sosit argeşenii Cătană şi Ionaşcu

Aşa cum a promis, directorul Florin Verigeanu s-a ţinut de cuvânt şi i-a adus antrenorului Alin Artimon o serie de jucători de la Internaţional Curtea de Argeş. Neagu, Gălan, Ionaşcu şi Cătană au fost testaţi de tehnicianul vâlcean, primii doi nefiind reţinuţi în lot. Au rămas la Vâlcea ceilalţi, Cătană şi Ionaşcu, fiind însă slabe speranţe ca alţi jucători din trupa sponsorizată de Benone Lazăr să mai ajungă în Zăvoi.

Camerunezii n-au venit „la negru”

Cei patru fotbalişti de culoare din Camerun ce trebuiau să sosească pentru a da probe la CSM Rm. Vâlcea n-au mai venit. Directorul general Florin Verigeanu a spus că aceştia au întâmpinat probleme cu acordarea vizei de şedere în România, motiv pentru care singura variantă ar fi fost să obţină doar o viză temporară de cinci zile, viză ce s-ar fi acordat la aeroport. Ar fi însemnat ca respectivii să vină, cum se spune în popor: „la negru”, dar nu exista certitudinea că se pot rezolva problemele legate de dreptul de şedere al acestora în România, astfel că, cel puţin deocamdată, varianta Camerun a picat, însă n-ar fi exclus ca ea să se rezolve în zilele ce vor urma, Florin Verigeanu spunând că sunt şanse ca aceştia să ajungă în Zăvoi.

Şiman l-a vrut pe vâlceanul Vasile

Interesul echipei Sportul Studenţesc Bucureşti pentru tânărul fotbalist Vasile a fost confirmat de către Florin Verigeanu, directorul general al CSM Rm. Vâlcea. Acesta a spus că în urma discuţiilor purtate cu Vasile Şiman, patronul echipei Sportul Studenţesc, varianta transferului jucătorului Vasile a picat. De altfel, ţinând cont de „subţirimea” lotului din Zăvoi, conducerea clubului a luat decizia de a nu mai pleca nimeni de la CSM. Florin Verigeanu ne-a spus: „Gata! Nu mai pleacă nimeni. Jucătorii pe care-i avem îi păstrăm pentru că nu putem să ne batem joc şi să ne trezim că n-avem cu cine să jucăm pentru a scăpa de retrogradare. Încercăm în continuare să mai aducem ceva întăriri, dar – repet – o vom face doar de la echipe de Liga I care sunt de acord să le plătească jucătorilor salariile. Noi trebuie să avem mare grijă de bani. Deci, de plecat nu mai pleacă nimeni, dar asta nu înseamnă că în eventualitatea în care se iveşte vreo ofertă de nerefuzat noi să nu fim de acord! Important este acum ca antrenorul Alin Artimon să ştie ce jucători are la dispoziţie şi să facă treabă cu ei”.
Chiar dacă a părut a fi decis în stoparea plecărilor de la CSM, directorul Florin Verigeanu a recunoscut că există un post în echipă ce are suficientă acoperire şi plecarea unuia dintre jucătorii de pe acel post n-ar însemna o problemă pentru gruparea antrenată de Alin Artimon.

Revin Iosif Melcea şi Dumitru Stanca?

Măcinată de accidentări, gruparea din Zăvoi ar putea avea aproape tot lotul valid la începutul returului. Se aşteaptă revenirea la forma optimă a jucătorilor Iosif Melcea şi Dumitru Stanca, fotbalişti pe care antrenorul Alin Artimon îi vrea sub comanda sa şi a căror recuperare încă mai e sub semnul întrebării. „După operaţia la ligamente suferită în vară, Iosif Melcea are şanse mici să intre repede în program normal. În proporţie de 90 la sută, el trebuie să mai stea acum, însă Stanca, deşi are deja doi ani de când nu joacă, a mai făcut pregătire fizică şi poate face antrenamente normal, alături de ceilalţi jucători” a spus Alin Artimon.

Florin MĂNOIU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button