Diverse

Vali Mihăescu, Ungvart şi Nadia Olaru Balmoş, în finala Campionatului Naţional de Culturism şi Fitness

Între 31 martie şi 2 aprilie, la Tg. Mureş se va desfăşura finala Campionatului Naţional de Culturism şi Fitness, competiţie dedicată celor care se încadrează la categoriile cadeţi, juniori şi masters, masculin şi feminin. La acest concurs vor fi prezenţi şi trei sportivi vâlceni, de la clubul CS Culturistul.

Cel mai tânăr dintre reprezentanţii clubului vâlcean este Cătălin Ungvart. Acesta va concura la întrecerea adresată juniorilor până în 20 de ani, la categoria 70 kilograme. Multipla campioană de senioare la body fitness, Nadia Olaru Balmoş, va încerca să-şi dovedească de această dată valoarea la categoria veterani – 37 de ani, unde sistemul este open. De asemenea, la Tg. Mureş va fi prezent şi preşedintele clubului CS Culturistul, Vali Mihăescu, vicecampionul de anul trecut. Acum, Mihăescu speră la o clasare pe podium la concursul de la categoria +80 kilograme, destinat sportivilor de peste 50 de ani. Dacă prestaţia va fi pe măsura aşteptărilor, culturiştii vâlceni vor obţine dreptul de a participa la Balcaniadă şi la Campionatul European. Campionatul Balcanic va avea loc între 28 şi 30 aprilie, în Muntenegru, iar Europenele, între 3 şi 8 mai, la Santa Susanna, în Spania. Activitatea sportivilor de la CS Culturistul este susţinută de S.C. Marna S.A., prin Nicolae Bogoslov, dar şi de către alţi doi sponsori. Toţi aceştia vor face posibilă şi deplasarea celor trei vâlceni la Tg. Mureş. Vali Mihăescu le mulţumeşte tuturor pentru sprijinul acordat. (S.S.)

Articole Similare

One Comment

Lasă un răspuns

Back to top button