Administratie

Valea Mare a devenit una dintre cele mai curate comune din Vâlcea

Ideea acţiunilor de salubrizare a malurilor Cernei, dar şi ale altor zone din Valea Mare, precum şi amplasarea celor 14 „insule” de colectare selectivă a gunoiului s-a dovedit a fi una extraordinar de bună. În doar câteva luni, Valea Mare a trecut la polul opus, devenind una dintre cele mai curate localităţi din judeţ, iar primarul Niţă Ion Gabi este foarte mulţumit de rezultate. „Eu sunt conştient că un om care are o pensie de 700 de lei nu-şi permite să plătească decât pâinea, curentul, medicamentele şi eventual lemnele de foc cu care se încălzeşte. Nu mai are bani de contract pentru gunoi sau alte lucruri. M-am gândit în special la oamenii cu venituri reduse atunci când am creat aceste insule – să aibă şi ei unde să arunce deşeurile, fără a afecta mediul sau calitatea vieţii în comunitatea locală. Şi acţiunile de ecologizare a malurilor cursurilor de apă, a şanţurilor etc. s-au dovedit foarte eficiente, motiv pentru care le vom continua”, a precizat Gabi Ion Niţă, primarul comunei Valea Mare.

Articole Similare

Back to top button