Liga V

Unirea Tomşani – Rapid Stoeneşti 3-0

Rapidiştii lui Copală nu s-au prezentat

* se spune că de teama unei eventuale reglări de conturi cu ocupanta locului I

În partida-tur din actualul sezon, dintre Rapid Stoeneşti şi Unirea Tomşani, s-au înregistrat câteva incidente destul de grave între jucătorii şi suporterii celor două echipe, care s-au soldat cu repercusiuni la Comisia de Disciplină din cadrul AJF Vâlcea. Poate şi de teama producerii unei precedent de genul celui de la Stoeneşti, echipa reprezentantă de Gigi Copală a refuzat să se prezinte la Tomşani, pierzând aşadar duelul la scor de neprezentare. „Anul trecut, între echipa mea şi Rapid Stoeneşti au avut loc câteva schimburi de replici mai dure. Consider că din această cauză adversarii nu s-au mai prezentat la meci. Daniel Demetrescu – care a fost delegat la centru la această partidă, a fluierat finalul partidei după 15 minute de aşteptare a oaspeţilor”, ne-a precizat delegatul Unirii Tomşani, Mihai Diaconescu.
Pentru că nu au mai disputat partida din cadrul rundei a 24-a, toată echipa din Tomşani s-a deplasat la Govora, pentru a-i face galerie echipei prezidate de Mihai Ciobanu, care juca împotriva ocupantei locului 3, Măgura Slătioara. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button