AdministratieDiverse

Un locuitor din Cîineni a împlinit 104 ani. Primarul Ion Nicolae l-a premiat

Săptămâna trecută, mai precis joi, 1 martie, primarul Ion Nicolae a organizat o festivitate de premiere a celui mai vârstnic locuitor al comunei Câineni. Este vorba de Constantin Herţoiu, care a împlinit vârsta de 104 ani. „Acesta locuieşte în satul Câinenii Mici şi e veteran de război. E extrem de sănătos, în ciuda vârstei foarte înaintate, iar de fiecare dată când are prilejul povesteşte cu mare plăcere tot ceea ce a trăit în lunga sa viaţă de până acum. Nu ştiu dacă mai există o altă persoană mai longevivă în judeţ. El a fost agricultor toată viaţa şi crescător de animale, deci a consumat doar alimente naturale. Probabil că a ajuns la 104 ani şi pentru că, la Câineni, aerul este foarte curat. De altfel, în urmă cu ceva timp, am avut un alt locuitor premiat, din satul Grebleşti, care împlinise 100 de ani”, ne-a spus primarul Ion Nicolae. Potrivit alesului PNL, Constantin Herţoiu a fost recompensat pentru longevitatea sa cu o diplomă şi cu 5 milioane de lei vechi, suma fiind aprobată de Consiliul Local. „În luna mai, de Înălţare, avem de gând să organizăm şi o festivitate de premiere pentru cuplurile care vor împlini 50 de ani de căsnicie în 2018. Până în prezent, avem trei familii vârstnice care au atins acest prag, dar numărul exact al acestora îl vom afla în perioada următoare. Cuplurile de aur vor fi invitate la o masă festivă, care va avea loc la sediul primăriei, în sala de şedinţe a Consiliului Local. Cu acest prilej, familiile vor primi câte o diplomă şi 500 de lei de fiecare”, a mai adăugat primarul comunei Câineni, Ion Nicolae. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button