Liga III

Ultima impresie contează

* la ultimul meci pe care îl vor juca acasă în acest sezon, elevii lui Ion Lazăr vor să se despartă de proprii suporteri cu o victorie

FC Oltchim va juca ultimul meci în faţa propriilor suporteri la finele săptămânii, mai precis vineri, 27 mai, de la ora 18.00. Echipa pregătită de Ion Lazăr va înfrunta pe FC Caracal, într-o partidă care nu mai are practic nicio miză, aşa că va mai conta doar pentru palmares. Poate tocmai de aceea, cu gândul că „ultima impresie contează”, „chimiştii” vor să-şi ia la revedere de la publicul vâlcean printr-o victorie.
„Vrem să-i învingem pe cei de la FC Caracal şi să ne despărţim cu o victorie de suporterii noştri. Ştiţi cum se spune, ultima impresie contează! În perspectiva sezonului viitor, va conta aşadar ce impresie lasă jucătorii în faţa spectatorilor, dar mai ales în faţa conducerii clubului”, ne-a precizat antrenorul Ion Lazăr.

Trei absenţe în tabăra vâlceană

În partida cu FC Caracal, antrenorul Ion Lazăr nu se va mai putea baza pe serviciile mijlocaşului Octavian Marinescu (care se va opera în această săptămână la Bucureşti, de ruptură de menisc). Altfel, alţi doi fotbalişti (Săraru şi Culcescu) sunt incerţi, iar Lazăr spune că „se va gândi de două ori” înainte de a-i trimite pe teren. „Nu i-aş băga să joace atâta timp cât nu şi-au reluat încă antrenamentele cu mingea, ci doar au făcut câteva alergări uşoare”, a explicat Ion Lazăr.

„Chimiştii” au vrut să joace un amical cu FC Argeş

În săptămâna în care nu au avut programat niciun meci oficial în campionat, oficialii echipei FC Oltchim au încercat să joace o partidă amicală, pentru a se menţine în formă. Din păcate, adversarul ales, FC Argeş, a declinat oferta de a veni să evolueze la Rm. Vâlcea.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button