Trofeul Memorialului „Constantin Tită” a ajuns din nou în Bănie

memorial constantin tita in banie* SCM Craiova a câştigat turneul de la Vâlcea * în ultimul meci, care a coincis cu o finală, aceasta s-a impus cu scorul de 26-24 în faţa formaţiei HCM Rm. Vâlcea

Sâmbătă, 20 decembrie şi duminică, 21 decembrie, Sala Sporturilor „Traian” din Rm. Vâlcea a găzduit cea de-a şasea ediţie a Memorialului „Constantin Tită”. La acest turneu, organizat pentru omagierea fostului inspector din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Vâlcea, „Generalul” Constantin Tită au fost prezente patru echipe. În afara grupării reprezentative a Râmnicului, HCM, au mai răspuns invitaţiei de a participa la această competiţie SCM Craiova, Universitatea Alexandrion Cluj (ambele din Liga Naţională), dar şi divizionara secundă HC Alba Sebeş. Meciurile au fost echilibrate şi nu s-a simţit nici un moment atmosfera specifică unor partide amicale. Toate cele patru formaţii au încercat să impresioneze şi de aici au rezultat lupte oarbe, de care pe care, unde nu a fost loc de menajamente. SCM Craiova a început turneul ca din puşcă. În prima partidă s-a impus fără mari emoţii, cu scorul de 25-19, în faţa trupei pregătită de Carmen Amariei. În cel de-a doilea meci, deşi HC Alba Sebeş a dat o replică bună, HCM Rm. Vâlcea a reuşit să câştige duelul cu trupa lui Seviştean Popa cu scorul de 34-27. În cea de-a doua parte a zilei de sâmbătă, 20 decembrie, HC Alba Sebeş a produs surpriza turneului, reuşind să învingă cea de-a doua clasată din Liga Naţională, pe SCM Craiova, cu scorul de 27-26. Acelaşi rezultat, 27-26, s-a înregistrat şi în partida dintre HCM Rm. Vâlcea şi Universitatea Alexandrion Cluj. A câştigat formaţia pregătită de Dumitru Muşi, care astfel avea să prelungească suspansul în ceea ce priveşte câştigarea trofeului pentru ultimul meci, cu SCM Craiova. Duminică dimineaţa, înaintea finalei dintre trupa vâlceană şi cea din Bănie, a avut loc duelul pentru locul 3. HC Alba Sebeş a fost foarte aproape de a prinde un loc pe podium. A condus până aproape de final, însă nu a avut forţa de a se păstra în avantaj până la ultimul fluier al arbitrilor. A ratat in-extremis un al doilea rezultat memorabil. Universitatea Cluj a întors rezultatul în ultimele două minute şi s-a impus la diferenţă de un gol, cu scorul de 21-20, în faţa echipei de Divizia A – HC Alba Sebeş. Victoria i-a asigurat locul 3 la turneul de la Vâlcea.

În finala competiţiei nervii au fost întinşi la maxim

Pentru a doua oară, trofeul Memorialului „Constantin Tită” a ajuns la SCM Craiova. Fără Ionica Munteanu şi Aneta Pîrvuţ, care au fost la echipa naţională, gruparea din Bănie nu a părut mult superioară celei vâlcene. Jocul a fost echilibrat, deschis oricărui rezultat. Surprinzătoare a fost atitudinea celor două echipe, în special a componenţilor băncilor tehnice, care au tratat meciul ca pe unul oficial. În multe momente, tensiunea a atins cote maxime. Au existat discuţii aprinse între antrenori şi jucătoare, reproşuri, proteste la adresa arbitrilor, eliminare de bancă (în tabăra formaţiei craiovene), dar şi un cartonaş roşu, iar toate acestea s-au răsfrânt şi în teren, asupra jucătoarelor ambelor echipe, care au tratat partida cu agresivitate. Unii suporteri au presupus că această ambiţie a celor două grupări este rezultatul întâmplărilor precedente. Nu trebuie uitat că astă-vară, la Cupa Râmnicului, după un meci pierdut de HCM Rm. Vâlcea în finala competiţiei amicale, tot în faţa formaţiei SCM Craiova, antrenoarea de atunci a „municipalelor”, Simona Gogîrlă, a fost înlăturată de la cârma echipei. Poate ar fi una dintre cauzele pentru care unui meci amical i se dă o însemnătate atât de mare! Oricum, pentru suporteri şi pentru spectacol, acestea au reprezentat sarea şi piperul finalei. Din păcate, însă, şi de această dată HCM a pierdut, însă nu în faţa unei echipe pe care unii o considerau, în vară, de acelaşi nivel, ci în faţa ocupantei locului secund în Liga Naţională. Deşi a avut momente bune în joc şi a condus pe tabelă, HCM a pierdut meciul. SCM Craiova s-a impus cu scorul de 26-24. (S.S.)

Rezultatele Memorialului „Constantin Tită”:

• Sâmbătă, 20 decembrie:
SCM Craiova – „U” Alexandrion Cluj    25-19
HCM Rm. Vâlcea – HC Alba Sebeş        34-27
HC Alba Sebeş – SCM Craiova        27-26
„U” Alexandrion Cluj – HCM Rm. Vâlcea    26-27

• Duminică, 21 decembrie:
„U” Alexandrion Cluj – HC Alba Sebeş    21-20
HCM Rm. Vâlcea – SCM Craiova        24-26

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button