Liga IV

Tomșani a dat lovitura la Mădulari! A fost un meci cu 11 goluri

CS Mădulari nu se regăsește. Este un sezon în care nu prea își mai poate face vreo speranță pentru locurile fruntașe. A pierdut puncte importante cu echipe considerate inferioare. Sâmbătă, a venit rândul celor de la Tomșani să se bucure de un rezultat pozitiv în fața echipei de pe locul 3 din sezonul trecut. Unirea a câștigat cu scorul de 6-5 confruntarea disputată în deplasare. Victoria i-a surprins și pe oaspeți, mai ales că au început jocul de la 2-0 pentru Mădulari. Se gândeau să nu ia multe, să marcheze măcar golul de onoare. Ce a urmat, a fost memorabil pentru trupa lui Marian Hera.

”După multe meciuri fără victorie, am reușit să spargem gheața chiar unde ne așteptam mai puțin. Azi am reușit să învingem pe terenul celor de la Madulari, o echipă cu un lot forte. Pentru noi meciul a început cum încep toate, luam gol în primele minute…. Așa a fost și acum, gazdele au deschis scorul în minutul 2, iar în minutul 4 era deja 2-0 pentru ei. Sinceri să fim, deja ne gândeam să nu ne facem de râs și să marcăm și noi. Am început să iesim la joc, să pasăm și în minutul 8 am înscris prin Smedescu Silviu, apoi, în minutul 10, am reușit să egalăm prin Bădiță Andrei. În minutul 15, aveam 3-2. A marcat Spătaru. Gazdele ne-au presat și i-am surprins din nou prin Spătaru: 2-4. Până la pauză am primit din nou gol. 3-4 a fost după primele 45 de minute. Am început bine repriza a doua și- ne-am dus din nou la două goluri. Bădiță a punctat pentru 3-5. Apoi gazdele au primit un penalty și am rămas cu un avantaj de un gol. La faza penalty-ului cei de la Mădulari au luat și un roșu în urma protestelor. Gârlă a dus scorul la 4-6, cu un șut de la 30 metri. Pe final, am mai primit un gol și am tremurat puțin, dar până la urmă a ieșit bine pentru noi. Am obținut cele trei puncte importante și așteptăm cu încredere meciurile cu Budești și Gușoeni, din care sperăm să luăm 6 puncte. Când ne strângem, e greu să pierdem. Avem echipă bună, dar nu suntem același prim 11 mereu”, a precizat Edi Dumitrescu, jucător de bază la Tomșani, după succesul care a surprins pe toată lumea.

Articole Similare

Back to top button