Administratie

Toma Ciolacu a reprezentat ACoR Vâlcea la Chişinău

Week-end-ul trecut, primarul Toma Ciolacu, din Stroeşti, s-a deplasat în capitala Republicii Moldova, Chişinău. Scopul vizitei peste Prut a preşedintelui filialei Vâlcea a ACoR a fost acela de a participa la Consiliul Autorităţii Locale din România şi Republica Moldova. Alături de alesul PNL, au mai fost prezenţi în ţara vecină şi ceilalţi 41 de şefi ai organizaţiilor judeţene ale ACoR (Asociaţia Comunelor din România). La eveniment au participat şi conducătorii filialelor similare din Republica Moldova. „Delegaţia a fost condusă de preşedintele ACoR România, primarul Emil Drăghici, din comuna Vulcana Băi (judeţul Dâmboviţa). Tot din partea României, a mai fost prezent şi preşedintele AOR (Asociaţia Oraşelor din România), primarul oraşului Balş, Mădălin Teodosescu. Ţara gazdă a fost reprezentată de primul ministru Pavel Filip”, a spus Toma Ciolacu. Primarul din Stroeşti şi-a propus să candideze în această vară pentru preşedinţia ACoR Vâlcea, funcţie pe care o ocupă deocamdată interimar, de la finele anului trecut. „Nu am luat o decizie finală în ceea ce priveşte candidatura. Să văd mai întâi cine va mai candida! Nu de alta, dar nu vreau să mă cert cu ceilalţi colegi. Din ce ştiu, unii îşi doresc funcţia mai mult decât mine. Şefia ACoR Vâlcea nu e una uşoară, ci reprezintă o muncă în plus pentru un primar. Voi intra în o competiţie doar dacă am şanse de peste 70 de sută s-o câştig, altfel, mai bine nu mă bag. În ceea ce mă priveşte, am fost mândru că am fost nominalizat ca interimar, iar asta probabil pentru că am făcut ceva bun în localitate”, a subliniat Ciolacu. Data când vor fi organizate alegerile pentru preşedinţia ACoR Vâlcea va fi anunţată la finele acestei luni. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button