Diverse

Tarife neschimbate, la ştrandul din Ostroveni. Pensionarii beneficiază în continuare gratuitate

De la 1 iunie, Baza de agrement „Ştrand Ostroveni”, din administrarea Primăriei Râmnicului, şi-a deschis porţile pentru noul sezon, oferind aceleaşi condiţii excelente ca și în anii precedenți: două bazine cu apă dulce, două bazine cu apă sărată, grupuri sanitare moderne şi spaţii elegante pentru comerţ şi alimentaţie publică. Tarifele de acces au rămas, și în acest an, neschimbate, respectiv 15 lei pentru adulţi şi 8 lei pentru copiii cu vârsta între 5 şi 14 ani; micuții sub 5 ani au intrarea gratuită, iar pensionarii din Râmnicu Vâlcea se bucură în continuare de gratuitate în zilele de luni până joi, în baza prezentării la intrare a cuponului de pensie şi a actului de identitate. Programul de funcţionare al ștrandului din sudul municipiului este între orele 08.00 – 20.00 de marţi până duminică, iar lunea între orele 11.00 – 20.00. Baza de agrement are acoperire WiFi gratuită, precum și o zonă sportivă alcătuită din două terenuri de fotbal și tenis de câmp dotate cu nocturnă, lângă care este amenajat și un loc de joacă pentru copii cu tobogan, leagăne și trambulină. De precizat că în parcarea aferentă Ștrandului există o stație de încărcare a mașinilor electrice, amplasată de Primăria Municipiului în baza unui proiect cu finanțare europeană. Accesul la Ștrandul Ostroveni se poate face și cu bilete achiziționate on-line de pe site-ul IaBilet.ro; după achiziționarea biletelor, codul QR al acestora trebuie prezentat (printat sau direct de pe dispozitiv mobil) la cititoarele aferente turnicheților de la intrare.

Articole Similare

Back to top button