Politica

Tăriceanu: între PSD şi ALDE, nu este nicio prăpastie, ci o diferenţă de abordare

Călin Popescu Tăriceanu a declarat la Rm. Vâlcea că, între PSD şi ALDE, nu există nicio prăpastie, ci o diferenţă de abordare. „Vă reamintesc că noi suntem liberali, iar ei sunt social-democraţi, dar asta nu este o crimă. Dimpotrivă, şi vă rog să remarcaţi că programul de guvernare are accente economice moderne. Nu vreau să spun că programul PSD-ului este unul liberal, însă oricine îl studiază poate observa că porneşte de la realităţi economice şi că are foarte multe elemente de factură liberală. Obiectivul nostru, dar şi al PSD, este să-l ducem la bună îndeplinire şi toate eforturile le avem concentrate în acest sens. Încă ceva: programul nu s-a schimbat şi vizează acelaşi lucru: creşterea calităţii vieţii, a bunăstării românilor, a performanţei economiei, a numărului de locuri de muncă şi a veniturilor, atât pentru pensionari, cât şi pentru cei care sunt salariaţi. De aceea, în economia românească, trebuie să mai punem în funcţiune nişte pârghii”, a explicat preşedintele ALDE. Călin Popescu Tăriceanu a adăugat că, în această perioadă, ALDE şi PSD se concentrăm pe câteva lucruri, cum ar fi, spre exemplu, constituirea Fondului suveran de dezvoltare – „o piesă grea în angrenajul economic”. O altă preocupare majoră pentru actualii guvernanţi este adoptarea unor măsuri de sprijinire a firmelor româneşti. „În economia de la noi, deşi firmele româneşti şi cele cu capital străin au o pondere relativ egală, primele plătesc de 3 ori mai mult impozit pe profit. În momentul de faţă, noi căutăm o soluţie la această problemă, pe care Guvernul Grindeanu a trecut-o cu vederea. Firmele aşteaptă din partea statului un tratament corect. Cele străine găsesc mereu modalităţi legale de a face această evadare, ca să nu-i spun evaziune, dar nu e în regulă. Eu vă asigur că nu vom lua nicio măsură într-o manieră abruptă sau una care să-i avantajeze pe unii sau pe ceilalţi. În plus, ne vom consulta cu reprezentanţii mediului economic, precum şi cu specialiştii în economie. (…) Nici noi, nici cei de la PSD, nu suntem pentru creşterea fiscalităţii, pentru majorarea impozitelor. Măsurile pe care le-am luat împreună au o puternică tentă liberală. Mă simt obligat să vi le reamintesc: 102 taxe şi impozite anulate, reducerea contribuţiilor sociale, anularea impozitului pe profitul reinvestit, scăderea până la 5 % a impozitului pentru dividende ş.a.m.d.. Dacă aceste măsuri nu sunt liberale, atunci ce sunt, socialiste?”, a întrebat, retoric, preşedintele Tăriceanu.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button