Liga V

Șușani intră în lupta pentru promovare! Primarul, șut din drop, de la 30 de metri, în secunda 20, la vinclu. Nici Duckadam nu putea interveni!

CS Șușani continuă serie rezultatelor pozitive. Duminică, a mai făcut o ”victimă”. S-a impus pe terenul unei echipe de tradiție și cu mare experiență, AS Mihăești, neînvinsă pe teren propriu. Oaspeții au câștigat cu scorul de 4-2. Primul gol s-a înregistrat când nici nu s-au așezat bine jucătorii în teren, în secunda 20. Primarul-golgheter, Costi Tudor, a prins din drop un șut de la aproape 30 de metri. Mingea s-a oprit în vinclu. Nici marele Duckadam nu s-ar fi putut opune golului. Dintr-o centrare de pe dreapta, gazdele au egalat imediat. Primele 45 de minute au găsit-o, însă, pe Șușani cu un avantaj de două goluri (1-3). Andronache și Luigi Corjuc au punctat pe tabelă. În partea secundă, mihăeștenii au redus din diferență din penalty, dar Pandelică a fost răsplătit pentru energia și efortul depus în acest meci și a refăcut avantajul de două goluri, stabilind scorul final: 2-4, rezultat prin care Șușani se apropie la trei puncte de locul 2 în Liga a V-a.

A fost un meci frumos, cu ocazii de ambele părți, disputat pe un teren bun. Am întâlnit o echipă experimentată, cu jucători valoroși. Succesul obținut considerăm, însă, că este unul meritat. Toate golurile au fost frumoase, toți băieții au jucat exraordinar. Ne-au lipsit jucători. Printre ei, Toni Buniță și Șerban. Am avut improvizații, dar a fost foarte bine. La mijloc, Costi Tudor a fost imperial, a jucat ca la 20 de ani. Datorită lui suntem aici. Sunt foarte mulțumit de unitatea grupului, suntem toți pentru unul și unul pentru toți. Le mulțumesc, băieților, pentru acest rezultat! Rămânem cu picioarele pe pământ. Nu trebuie să ne entuziasmăm peste măsură. Jucăm de plăcere, un fotbal plăcut. Îi aștept la echipă și pe cei care nu au putut să ajungă acum”, a transmis Stelu Pietraru, oficialul echipei din Șușani, după o nouă victorie în Liga a V-a.

Articole Similare

Back to top button