FotbalDiverse

Ştefan Pănoiu, erou în Zăvoi. A marcat două mondogoluri cu Slatina şi a adus victoria SCM-ului (2-1)

Miercuri, a fost etapă intermediară în Campionatul Naţional de republicani. Astfel, juniorii A şi B au întâlnit, pe teren propriu, cu CSŞ Slatina. Echipa antrenată de Ştefan Nanu s-a impus cu scorul de 2-1, cu toate că a fost condusă cu 1-0, iar, timp de aproape 50 de minute, a jucat cu om în minus, Andrei Iana fiind eliminat pentru cumul de cartonaşe galbene. Ştefan Pănoiu, jucător la naţionala Under 16 a României, a prins o zi fantastică, marcând ambele goluri, primul cu un şut de la 20 de metri, la rădăcina barei, iar al doilea – de la 30 de metri. „Le mulţumesc din suflet băieţilor mei. Au fost fantastici. Să revii de la 1-0, în condiţiile în care joci în inferioritate, înseamnă că ai calitate, forţă, devotament. Suntem pe primul loc în clasament. Eu asta le cer mereu la antrenamente, să dea maxim, pentru că au valoare”, a declarat Ştefan Nanu. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button