Administratie

Staţii de pompare şi foraje noi, la Măciuca. Reţeaua de distribuţie a apei va fi extinsă pe 8,46 kilometri

Mugur Mărcoianu, primarul comunei Măciuca, a oferit zilele acestea câteva detalii cu privire la lucrările ce urmează a fi executate în localitatea sa cu finanţare prin POIM 2014-2020, în cadrul proiectului regional de reabilitare şi extindere a reţelelor de apă şi canalizare.

Proiectul, lansat chiar zilele acestea, se derulează prin APAVIL şi cuprinde, în ceea ce priveşte captarea de apă, realizarea unei noi staţii de pompare (SPAP 1) cu bazin de aspiraţie pentru transferul debitului de la forajele existente. De asemenea, se vor face încă un foraj şi o staţie (SPAP 2) pentru transferul la gospodăria de apă nouă a debitului necesar. Sunt prevăzute lucrări ample şi pe partea de aducţiune. Astfel, se va introduce o conductă de 2,41 km. de la forajele existente la staţia de pompare. O altă conductă, de 4,1 km., se va introduce de la SPAP 2 la gospodăria de apă nouă. Aceasta din urmă va beneficia de două bazine de câte 150 mc, de staţie de clor, pavilion de exploatare, grup electrogen, împrejmuire, drumuri şi alei în incintă. Cât priveşte reţeaua de distribuţie, se au în vedere extinderi pe o distanţă de 8,46 kilometri, acoperindu-se astfel cam toate zonele din comună care, la ora actuală, nu beneficiază de alimentare cu apă. Pentru a funcţiona fără sincope, reţeaua de distribuţie va fi ajutată în anumite zone de staţii de repompare. (va urma)

Articole Similare

Back to top button