Politica

Senatorul Bulacu, revoltat: PSD pune în pericol sute de mii de locuri de muncă!

Senatorul Romulus Bulacu este unul dintre parlamentarii care provin din mediul de afaceri, dar are şi o bogată experienţă în administraţie. De aceea, opiniile sale sunt avizate şi, atunci când spune că măsurile anunţate de PSD nu sunt benefice pentru agenţii economici, trebuie luat în serios.
Zilele trecute, parlamentarul PNL s-a arătat foarte îngrijorat de măsurile economice şi fiscale anunţate de PSD şi a acuzat că actuala Putere manifestă un dezinteres total faţă de riscul intrării României într-o gravă criză. „Toate măsurile anunţate de către actualii guvernanţi sunt îndreptate împotriva oamenilor activi şi care produc. Aşadar, cei care muncesc vor avea de suferit. PSD vrea să sancţioneze tot ce funcţionează în economie pentru a-şi acoperi promisiunile fantasmagorice, pe care vede că nu şi le poate onora. Printr-o serie de măsuri despre care nu a pomenit nimic în campania electorală, PSD nu mai lasă nicio gură de oxigen mediului de afaceri. Impactul negativ major generat de impozitul pe cifra de afaceri este completat de creşterea artificială a salariului minim. Aceasta este bomboana pe coliva mediului de afaceri. Costurile cu salariile mărite nu pot fi suportate de firmele mici şi mijlocii, care vor apela la măsuri disperate pentru a-şi continua activitatea, mai ales acele societăţi în care administratorii au girate la bănci bunurile personale şi pentru care închiderea activităţii înseamnă şi un faliment personal”, a semnalat senatorul vâlcean. Romulus Bulacu a adăugat că sute de mii de locuri de muncă sunt în pericol în România din cauza incompetenţei Guvernului PSD, în care Dragnea n-a mai băgat niciun profesionist, ci doar oameni slabi, pe care îi poate controla. „Impozitul pe cifra de afaceri va creşte numărul şomerilor, va alunga investiţiile străine şi chiar şi a capitalul românesc, care va căuta mutarea sediului social în altă ţară. Ca şi când măsurile împotriva firmelor private nu erau de ajuns, PSD s-a mai gândit la o trăsnaie: taxarea suplimentară a persoanelor fizice cu un câştig peste medie. Aşa a apărut impozitul pe venitul global pentru persoane fizice şi taxa de solidaritate, care îi descurajează pe toţi cei care vor să facă performanţă, dar care încurajează birocraţia şi evaziunea fiscală. Introducerea taxei de solidaritate este precendentul care duce la introducerea cotei progresive, respectiv penalizarea celor care câştigă mai mult. Este o taxă politică, o răzbunare a PSD împotriva oamenilor productivi, a clasei mijlocii, greu de manipulat din punct de vedere politic”, a concluzionat, foarte revoltat, senatorul PNL Romulus Bulacu. În opinia sa, PSD „ticluieşte o fraudă morală împotriva oamenilor activi şi productivi din societate”, cu scopul de a-i pedepsi, iar asta pentru că „mai e puţin şi vine toamna, fără parale la bugetul de stat”. „Blocarea angajărilor în aparatul central este, din păcate, doar începutul unui colaps. Pentru PSD, a început momentul socotelilor şi al răfuielilor. Doamne, ocroteşte-i pe români!”, a accentuat reprezentantul PNL.

 

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button