Politica

Senatorul Bulacu reacţionează la Bucureşti – după 10 ani, situaţia sinistraţilor strămutaţi de la Ocne, încă nerezolvată

În primăvara acestui an, senatorul Romulus Bulacu îl întreba pe ministrul Economiei ce are de gând să facă în cazul familiilor strămutate de la Ocnele Mari. Au trecut peste 10 ani de când 200 de familii din această zonă au rămas fără agoniseala de-o viaţă, după prăbuşirea Câmpului II de sonde şi a revărsării saramurii din Câmpul I de sonde. Cei mai mulţi sinistraţi au fost mutaţi la Copăcelu, dar nici până acum nu li s-au făcut acte de proprietate, motiv pentru care au probleme cu CEZ-ul, GDF Suez şi ceilalţi frunizori de utilităţi. “Cu toate că, fie au fost strămutate de către autorităţi, fie şi-au construit case în alte zone ale judeţului, familiile sinistrate încă nu au fost despăgubite de statul român. Ba mai mult, sunt obligate să plătească în continuare taxe şi impozite pe terenurile şi clădirile probuşite în cavernă. Paradoxul nu se termină aici. Familiile strămutate nu au primit nici titluri de proprietate pe noile locuinţe. 28 de familii din Căzăneşti, cartier de la marginea Râmnicului, precum şi cele strămutate la Copăcelu nu au nici acum forme legale pentru casele primite la schimb”, a semnalat senatorul Romulus Bulacu. După aproape jumătate de an, parlamentarul şi vâlcenii afectaţi de situaţia ridicată de el încă aşteaptă răspunsuri şi rezolvarea situaţiei. “Acesta este stilul PSD, stilul incompetenţilor, care tratează problemele superficial, cărora nu le pasă de suferinţa oamenilor şi sunt preocupaţi doar de interesele de grup!”, a adăugat reprezentantul PNL, hotărât să atace Puterea până în momentul în care îşi va face datoria.  

Articole Similare

Back to top button