Administratie

Şcoala din Valea Cheii (Păuşeşti-Măglaşi), pregătită să-şi reprimească elevii

Primarul Alexandru Dediu a obţinut fonduri pe PNDL 2 şi pentru reabilitarea totală a şcolii cu clasele I-IV-a din Valea Cheii. Lucrările au început anul trecut şi s-au încheiat în luna martie a acestui an. În această perioadă, cei 50 de elevi care urmau cursurile aici au fost mutaţi la şcoala din centru. Din toamnă, dacă vom trece cu bine peste criza epidemiologică, iar autorităţile vor permite reîntoarcerea elevilor la şcoală, copiii de etnie romă din zonă vor reveni în unitatea de învăţământ de la Valea Cheii. Li s-au creat cele mai bune condiţii. S-au făcut racordurile la apă, canalizare, a fost schimbat acoperişul, încălzirea se face pe gaz, au fost amenajate grupuri sanitare moderne. Vor funcţiona trei săli de clasă. Valoarea investiţiei s-a ridicat la aproximativ 700.000 lei. Şi şcoala din centru va fi pregătită să-şi reprimească elevii. Autorităţile locale lucrează la igienizări, refacerea parchetului din toate sălile de curs.

În altă ordine de idei, primarul Alexandru Dediu a precizat că se mai lucrează, în această perioadă, şi la alte obiective. ”La centrul de zi pentru persoane vârstnice lucrările merg bine. Suntem în grafic. Obiectivul trebuie finalizat până în luna februarie a anului viitor. În proiect avem inclusă şi dotarea clinicii de fizioterapie. Doar pentru acest segment s-au alocat vreo 400.000 lei. Până vom demara şi celelalte proiecte mari pe care le avem, încercăm să curăţăm şanţurile, să igienizăm localitatea, să reparăm drumurile. Ne-au fost alocaţi nişte bani pe situaţii de urgenţă pentru rezolvarea problemelor cauzate de căderile abundente de precipitaţii din această vară. Cele mai afectate au fost drumurile de balast şi de pământ, anumite străduţe, în special cele aflate în pantă. Am intervenit astfel încât circulaţia să nu fie afectată, însă trebuie să mai venim cu un strat de balast, să băgăm cilindrul, să betonăm nişte şanţuri. Lucrăm la un proiect pentru asfaltarea tuturor drumurilor. Dar nu ne apucăm de lucrări până nu băgăm conductele de canalizare, de gaze, pentru că altfel totul ar fi în zadar, dacă le facem acum şi venim apoi, în câteva luni, şi le stricăm”, a precizat Alexandru Dediu, primarul comunei Păuşeşti-Măglaşi. (S.S.)

Articole Similare

Back to top button