Liga NationalaHandbal

SCM Rm. Vâlcea a încheiat sezonul cu o înfrângere la Brașov și în tensiune. Meciul cu Corona, ultimul în tricoul roș-albastru pentru trei handbaliste

SCM Rm. Vâlcea a disputat sâmbătă, 18 mai, ultimul meci al sezonului din Liga Florilor la Brașov. A făcut o primă repriză bună și succesul părea aproape. În primul mitan, ”municipalele” au demonstrat că victoria cu Bistrița nu a fost întâmplătoare. Elevele lui Bent Dahl au avut nevoie de doar 10 minute pentru a se distanța (scor 4-9). Avantajul a crescut și mai mult. La pauză, SCM avea 8 goluri peste favorita publicului. Partea secundă a fost diametral opusă. Diferența s-a evaporat în 15 minute. Pletikosik a egalat în minutul 45. Finalul jocului a aparținut tot gazdelor, care au încheiat întâlnirea cu patru goluri peste Vâlcea. 38-34 s-a consemnat la final. În minutul 50, galeria Vâlcii, prezentă la toate jocurile echipei din acest sezon, atât acasă, cât și în deplasare, a părăsit sala, dezamăgită de cum au evoluat lucrurile pe teren. Au fost voci care au spus că SCM nu și-ar fi apărat șansele corect. Corona a evitat retrogradarea prin acest succes. La fel s-a spus și despre Rapid, vicecampioana, care a înregistrat doar o remiză cu Măgura Cisnădie (scor 32-32). Astfel, la barajul pentru menținerea în Liga Florilor au ajuns CSM Tg. Jiu și HC Zalău. Știința București și Dacia Mioveni au retrogradat, dar aici nu existau dubii.

În altă ordine de idei, SCM Rm. Vâlcea a încheiat sezonul pe locul 5 și va reveni în cupele europene. A avut 16 victorii, un egal și 9 înfrângeri. ”Roș-albastrele” au avut al doilea cel mai bun atac din Liga Florilor, după CSM București. 870 de goluri au marcat handbalistele Vâlcii în 26 de meciuri. În defensivă au fost probleme. Doar trei echipe au avut apărare mai proastă decât SCM, care a încasat 790 de goluri. Din cele 870 marcate, 192 i-au aparținut căpitanului Nathalie Hagman. Suedeza a câștigat și titlul de golgheteră în Liga Florilor. A fost cea mai constantă jucătoare, a evoluat cel mai mult, a avut o disponibilitate la efort incredibilă pentru o jucătoare de 32 de ani.

Altfel, meciul de la Brașov a fost ultimul în tricoul Vâlcii pentru trei handbaliste: portarii Daciana Hosu (care se alătură campioanei, CSM București) și Isabell Roch (una dintre cele mai iubite jucătoare din lotul SCM-ului, care a și marcat cu Corona), dar și pentru Raluca Băcăoanu, care intenționează să pună punct carierei sportive. Mulțumim, fetelor!

Dacă pentru o parte din jucătoare partida de la Brașov a însemnat capăt de drum, pentru junioara Anamaria Stroie echivalează cu debutul oficial în Liga Florilor. Anamaria, eleva Miei Rădoi, de la tineret (vicecampioană națională), a și marcat pentru SCM la Brașov, în prima repriză a partidei de la poalele Tâmpei.

Pentru SCM au înscris la Brașov: Hagman (6), De Jong (5), Maidhof (5), Cholevova (5), Ljepoja (4), Wolik (3), Necula (2), Gogîrlă (2), Roch (1), Stroie (1). La Corona, cele mai bune marcatoare au fost stranierele: Lasm (7 goluri), Pletikosic (6) și Azenaide Carlos (6).

Articole Similare

Back to top button