Diverse

SCM are doi căpitani! Iryna Glibko va fi secondată de…

SCM Rm. Vâlcea şi-a încheiat stagiul de pregătire montan, de la Cheile Grădiştei. Pentru echipa de handbal de la poalele Capelei începe o nouă etapă, cea a meciurilor de verificare. Primele se vor disputa în Sala Traian, în week-end-ul care urmează, cu ocazia turneului Cupa Vâlcii (la care au confirmat prezenţa Dacia Mioveni, SCM Craiova şi Praktiker VAC). În august, ”municipalele” vor juca opt partide amicale. Braşov, Rapid, Brăila sau Brest se mai află printre adversarele Vâlcii. Între timp, antrenorul principal, Bent Dahl, s-a decis şi asupra liderilor echipei. Iryna Glibko, handbalista cu cea mai mare vechime din lot şi golghetera echipei va fi primul căpitan. Cea de-a doua aleasă de Dahl este o jucătoare proaspăt transferată, dar cu o mare experienţă în spate, suedeza Nathalie Hagman, care tocmai a împlinit 32 de ani. Şi-a sărbătorit aniversarea pentru prima dată în mijlocul noilor colege, de la Vâlcea. ”Hagge” a jucat în ultimele sezoane în Franţa, pentru Neptunes de Nantes. La capătul campionatului trecut a fost desemnată cea mai bună extremă dreapta din prima divizie franceză. Poate juca la fel de bine, însă, şi pe postul de inter dreapta.

Articole Similare

Back to top button