FotbalDiverse

Şase echipe au luat startul la Cupa Sărbătorilor de Iarnă, de la Brezoi

* finala va avea loc vineri, 29 decembrie

Săptămâna trecută, la Brezoi, şase echipe au luat startul în Cupa „Sărbătorilor de Iarnă”, o competiţie de fotbal în sală, organizată cu sprijinul Primăriei Brezoi (care a pus la dispoziţie sala de sport din localitate) şi cu implicarea jucătorului de la Lotru Brezoi, Remus Burcuş. S-au înscris la acest turneu: FC Rudi, FC Chirtoc, The Winners, Primavera, Malaia şi Jingle Bells. Fiecare grupare a achitat o taxă de participare de 300 lei. Primele meciuri s-au desfăşurat joi, 21 decembrie. Semifinalele se dispută joi, 28 decembrie. În această fază au ajuns formaţiile: Jingle Bells, The Winners, FC Malaia şi FC Rudi. Finalele turneului (cea mică şi cea mare) se vor desfăşura vineri, 29 decembrie, de la orele 18.00, respectiv 19.15. Pe lângă diplome, cupe, mingi şi medalii, campioana va primi şi un premiu în bani, în valoare de şapte milioane lei vechi. La vicecampioană merg 500 lei, iar ocupanta ultimei trepte a podiumului va primi 300 lei. Celelalte echipe vor primi câte o diplomă şi 100 lei. De asemenea, vor fi acordate şi premii speciale, pentru cel mai bun portar, cel mai bun jucător, cel mai tânăr, cel mai în vârstă. (S.S.)

Rezultate „Cupa Sărbătorilor de Iarnă” Brezoi

Etapa I (joi, 21 decembrie):
FC Rudi – FC Chirtoc        13-2
The Winners – Primavera   8-7
Malaia – Jingle Bells          0-10
Etapa a II-a (vineri, 22 decembrie):
Jingle Bells – Primavera        8-7
Malaia – FC Chirtoc            13-2
FC Rudi – The Winners       2-2
Etapa a III-a (sâmbătă, 23 decembrie):
Malaia – The Winners        9-3
Jingle Bells – FC Rudi        3-2
Primavera – FC Chirtoc      4-9
Etapa a IV-a (duminică, 24 decembrie):
FC Rudi – Malaia *)            3-0
*) neprezentare oaspeţi
The Winners – FC Chirtoc 14-3
Etapa a V-a (marţi, 26 decembrie):
Jingle Bells – FC Chirtoc *)  3-0
*) neprezentare oaspeţi
Primavera – FC Rudi           8-9
Etapa a VI-a (miercuri, 27 decembrie):
Jingle Bells – The Winners  14-3
Primavera – Malaia            10-13
Semifinale (joi, 28 decembrie):
Jingle Bells – The Winners  _-_
Malaia – FC Rudi                _-_

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button