Administratie

Săptămâna viitoare, începe modernizarea drumurilor din Diculeşti

Modernizarea drumurilor din comuna vâlceană Diculeşti, pe o lungime de peste 8 kilometri, este unul dintre cele mai aşteptate proiecte, în zona de Sud a judeţului Vâlcea. Pentru acest obiectiv, primarul Armand Cupăreanu a reuşit să obţină o finanţare nerambursabilă de peste 2 milioane de euro, iar acum, după o muncă de câteva luni, a terminat de parcurs toate etapele ce ţin de birocraţie, pregătindu-se pentru investiţia propriu zisă. Zilele acestea, reprezentantul comunităţii de la Diculeşti a plătit şi cotele ISC şi a semnat contractul cu dirigintele de şantier. Astfel că, la începutul săptămânii viitoare, va emite Ordinul de începere a lucrărilor de asfaltare a celor peste 8 kilometri de străzi prevăzuţi în proiect. O altă surpriză făcută cetăţenilor din Diculeşti, în pragul sărbătorilor din acest final de an, este promovarea unei investiţii prin POR pentru grădiniţă. În scurt timp, se vor obţine avizele de la DSP, APM şi ISU, iar după aceea documentaţia va fi depusă la ADR Sud-Vest Oltenia pentru obţinerea finanţării necesară. Cât priveşte investiţia prin PNRR pentru dotarea unităţilor de învăţământ din comună cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale, licitaţia va fi lansată săptămâna viitoare şi probabil că, la începutul anului viitor, copiii din localitate şi cadrele didactice se vor putea folosi de ele. În câteva luni, de asemenea, ar urma să se îmbunătăţească şi condiţiile în care se desfăşoară transportul şcolar din zonă. Comuna Diculeşti, dar şi alte localităţi din Sudul judeţului, vor primi microbuze electrice pentru transportul elevilor şi al preşcolarilor. (va urma)

Articole Similare

Back to top button