„Vicky” Mocanu, prea disperat… să ce?
De aproape un an, Vicenţiu Mocanu, un om de afaceri de pe la noi, dă din coate şi se agită foarte tare să iasă în faţă, să capete notorietate cu orice preţ. Pare dispus să se dea şi cu capul de pereţi, doar-doar să fie remarcat cumva. La un moment dat, am înţeles şi motivul. A încercat să-l convingă pe Constantin Rădulescu să-l pună candidat din partea PSD pentru funcţia de primar al Râmnicului, numai că liderul social-democrat l-a trimis la plimbare. Probabil că l-a mirosit…
În perioada respectivă, s-a întâmplat să iasă public şi primarul Mircia Gutău şi să arate că „Vicky” nu s-a îmbogăţit din afaceri imaculate. Ba din contră, edilul de la Rm. Vâlcea a dat un exemplu care l-a pus pe Mocanu într-o lumină foarte proastă. Câteva luni mai târziu, afaceristul s-a căsătorit cu Cristina Spătar şi a făcut o nuntă în care opulenţa a dominat tot peisajul. Tot pe-atunci, „Vicky” s-a înscris în AUR şi au apărut primele informaţii cum că, acum, şi-ar dori să reprezinte această formaţiune în competiţia pentru Primăria Râmnicului, în perspectiva alegerilor locale din 2024. Bine, Mocanu şi AUR au în comun tot atâtea lucruri câte au baba şi mitraliera, dar piesele încep uşor-uşor să se aşeze în puzzle. Sau poate că, în realitate, AUR nu ţine absolut deloc la principiile cu care, public, se bate în piept şi… orice are un preţ. Acestea fiind spuse, este interesant de văzut ce se întâmplă cu Mocanu şi AUR la nivel de imagine. După recenta asociere a afaceristului cu partidul lui George Simion, am şi asistat la două scandaluri. Primul a fost cel când noua soţie a lui Mocanu, la nici 3 luni după nuntă, prin septembrie, a fost surprinsă, noaptea, seara, nu se ştie foarte clar, în compania controversatului Tristan Tate. WOWbiz şi majoritatea publicaţiilor de la Bucureşti au taxat-o imediat pe partenera lui Mocanu, care se vrea un model pentru comunitate. Hîrţ-pîrţ! Se pare că, acasă, au existat discuţii în familie, pentru că, în zilele care au urmat, Viva şi alte site-uri din Capitală au redat în context reacţia lui Mocanu: „Fără comunicare, nu există relație, fără respect, nu există iubire, fără încredere, nu există motiv pentru a continua…”. La puţin timp după această răbufnire, imaginea cu Tristan Tate a dispărut de pe contul de Instagram al Cristinei Spătar. Vedeta a încercat să o dreagă prin lansarea pe „piaţă” a altor subiecte, dar tot „neinspirate”, cum ar fi noul … „proiect”. Cântăreaţa i-a dezvăluit lui Horaţiu Tudor, la Extra Night Show, că – ajutată de soţ – vrea să aducă vinuri italiene pe piaţa noastră. Cu astfel de mesaje, este de aşteptat ca Mocanu să urce pe „valul AUR”, cât va mai fi, însă partidul condus de Simion să piardă. Pe de altă parte, este foarte posibil ca, pe afacerist, să nici nu-l intereseze soarta AUR, ci doar notorietatea câştigată până anul viitor şi perspectiva unei candidaturi pentru Parlament. Ce va reuşi, dacă va reuşi, rămâne de văzut. Dacă este să mă întrebaţi pe mine, astfel de oameni n-au ce să caute nici la Primărie, nici în Parlament. Doamne fereşte! (va urma)
Eduard Dulăcioiu