Administratie

Sală de sport modernă, la Mihăeşti

În prima parte a acestui an, Constantin Bărzăgeanu, primarul comunei Mihăeşti, îşi concentrează atenţia în special pe finalizarea proiectului derulat prin AFIR, pe Măsura 7.2.. Investiţia, estimată la un milion de euro, vizează modernizarea mai multor căi de acces din localitate – asfaltarea a 7,7 kilometri de drumuri şi 14 km. de rigole.

Proiectul pe Măsura 7.2, aproape de final

„Lucrările sunt aproape de final. Am terminat cu drumul de la Negreni, cu cele de la Măgură, din zona mănăstirii, inclusiv Aleea Bradului şi Uliţa Cimitirului. S-au făcut rigolele, s-a turnat şi stratul 2 de asfalt, s-au montate indicatoarele, accesul la mănăstire s-a lărgit şi, nu în ultimul rând, s-au amenajat trotuare. Am rezolvat şi Uliţa Ţiţirigă, dar pe fonduri proprii. La ora actuală, pe Măsura 7.2, mai avem de reabilitat un singur drum, de aproape 2 kilometri, de la cimitirul din Govora Sat până la familia Ghiţiş”, a făcut cunoscut primarul comunei Mihăeşti. Bărzăgeanu a adăugat că, în următoarele săptămâni, va încheia şi recondiţionarea traseului Mihăeşti-Arsanca. Pe drumurile din zona Spitalului TBC, cu finanţate prin PNDL, s-au turnat două straturi de asfalt şi s-au realizat poduri de acces la fiecare proprietate.

Dispensar modern, în zona centrală a localităţii

Referindu-se la un alt subiect – sala de sport dorită atât de administraţia publică locală, cât şi de comunitate, Constantin Bărzăgeanu a spus că, zilele trecute, a fost din nou la Bucureşti, la CNI, pentru a se interesa de documentaţia pe care a depus-o. „În comuna Mihăeşti, avem în jur de 600 de copii, elevi şi preşcolari. Nu concepem să nu primim finanţare, în 2019, pentru acest important proiect. Sala va fi construită în centrul comunei, lângă şcoală. Până atunci, în zonă, facem noul dispensar, cu fonduri prin PNDL. Aici, urmează să avem o licitaţie la pachet pentru proiectare şi execuţie. Apoi, vom organiza o altă licitaţie, pentru mobilier şi dotări. Va fi o unitate modernă, cu tomograf şi tot ce trebuie pentru analize. Vechiului dispensar, care a fost CAP acum mult timp, îi vom da o altă utilitate”, a mai precizat primarul din Mihăeşti. În ceea ce priveşte extinderea reţelelor de gaze, Bărzăgeanu a explicat că a efectuat astfel de lucrări în Bârseşti, Buleta, Govora, Negreni şi pe Uliţa Flămânzeanu, iar 2019 va continua intervenţiile.


Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button