Liga V

Rapidiştii primarului Vătafu au învins liderul

Vatafu Florin - Voicesti (1)Rapid Voiceşti a produs surpriza etapei de la finele săptămânii trecute din Seria a II-a, prin victoria la limită repurtată asupra liderului CS Mădulari (1-0). Unicul gol al partidei a fost marcat de Cristian Vătafu, în prima repriză, direct dintr-o lovitură liberă. Printre cei care au dus greul pe teren în acest duel s-a numărat şi fundaşul Florin Dinucu. De altfel, în minutul 6, la scorul de 0-0, acesta şi-a salvat echipa de la un gol ca şi făcut: Dinucu a respins în ultima clipă o minge trimisă spre poarta goală de un jucător de la CS Mădulari, care tocmai îl driblase şi pe portarul formaţiei din Voiceşti.
„Am dovedit încă o dată că, dacă toţi jucătorii sunt serioşi şi se prezintă la meciuri, putem să batem pe oricine. Am demonstrat că suntem un grup puternic. Chiar dacă ne aflăm pe o poziţie inferioară în clasament, nu ne-a fost frică în faţa liderului, ci dimpotrivă, am jucat cu o ambiţie şi mai mare. Pentru noi, va urma meciul cu Oltul Ioneşti, din deplasare, atunci când sper, de asemenea, să demonstrăm că această victorie împotriva liderului din Mădulari n-a fost o întâmplare”, ne-a spus Dinucu.
Rapidiştii ar putea juca următorul meci de pe teren propriu (care va avea loc duminică, 27 mai, împotriva echipei Ceramica Lungeşti), pe noul stadion construit de primarul Florin Vătafu la Voiceşti.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button