Politica

Puşcărie de la 2 la 7 ani pentru cei care zădărnicesc combaterea bolilor infecto-contagioase

Cu ajutorul deputatului Cristian Buican, a senatorului Romulus Bulacu şi a celorlalţi parlamentari, vicepreşedintele Victor Stănculescu – coordonatorul comisiilor juridice şi de administraţie publică din cadrul PNL Vâlcea, îşi propune să contribuie esenţial la modificarea legislaţiei, în aşa fel încât să nu se mai repete situaţii ca cea de zilele trecute, când un cetăţean s-a întors în ţară cu o cursă aeriană de la Madrid şi nu a informat membrii echipajului că este infectat cu COVID-19. Pentru că nu există text de lege care să-l pedepsească aspru pentru gestul său incalificabil, bărbatul ar putea scăpa foarte uşor din această situaţie. „După mai multe discuţii pe acest subiect cu procurori şi judecători din judeţ, voi propune completarea Codului Penal. Guvernul poate face acest lucru foarte simplu, printr-o ordonanţă de urgenţă, în urma intervenţiilor parlamentarilor noştri. Noul articol, 3521 – „Zărdărnicirea combaterii bolilor în perioade de pandemie sau epidemie”, trebuie să sune în felul următor: Nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infecto-contagioase în perioadele de pandemie sau epidemie declarate de către autorităţile internaţionale sau naţionale competente se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi”, a declarat Victor Stănculescu, vicepreşedintele PNL Vâlcea.

Articole Similare

Back to top button