Administratie

Proiectul privind construcţia unei baze sportive moderne, la Costeşti, va fi depus zilele viitoare la CNI

Primarul Toma Peştereanu, unul dintre susţinătorii Clubului Minerul Costeşti, spune că, în situaţia în care echipa va avea posibilitatea de a continua să joace în Liga a 3-a, vor fi necesare câteva schimbării. Primul lucru pe care şi-l doreşte este să fie aduşi mai mulţi tineri, pentru că, din punctul său de vedere, unii dintre cei care au deja foarte multe responsabilităţi – job-uri, familii, copii ş.a.m.d. – nu se mai pot dedica atât cât trebuie sportului.


“Acum, nu mai putem să spunem că nu avem şi experienţa Ligii a 3-a. Cred că am învăţat cu toţii ceva din această experienţă… importantă şi utilă. Dacă simt că există dorinţă să facem treabă, că tratăm lucrurile cu seriozitate maximă, sigur că nici eu, nici Consiliul Local Costeşti, vom face tot ceea ce putem să ajutăm echipa. Aşa cum ştiţi, noi, pe lângă modernizarea grădiniţei cu program normal din satul Costeşti şi lucrările de reabilitare a drumului Dealul Costeştilor, avem la Compania Naţională de Investiţii şi un proiect care prevede construcţia unei baze sportive moderne. Recent, după ce au studiat documentaţia depusă de noi, cei de acolo ne-au pus să revizuim câteva lucruri. În ceea ce priveşte amplasamentul, de exemplu, va trebui să mutăm totul pe un singur număr cadastral, nu două – cum avem acum. Vom renunţa probabil la un teren mai mic pentru antrenamente. Vor rămâne cel mare şi cel de baschet. Refacem aproape tot – SF, listele de cantităţi, devize, analiza cost-beneficiu, avize etc.”, a anunţat social-democratul. Toni Peştereanu a adăugat că, cel mai probabil, săptămâna viitoare, va avea totul pus la punct şi va redepune cererea de finanţare la CNI.

Articole Similare

Back to top button