Administratie

Alimentarea cu apă la Ciunget şi Sălişte, aproape rezolvată. Pentru Malaia, s-au solicitat 1,3 milioane de euro prin „Anghel Saligny”

Poate părea ciudat, dar Malaia, comuna care asigură apa pentru aproape tot judeţul, întâmpină probleme cu propriul său sistem de alimentare. În primul an de mandat, primarul Gheorghe Dinculescu s-a tot gândit cum să rezolve situaţia din localitatea sa, iar atunci când s-a ivit prima oportunitate de finanţare n-a mai stat pe gânduri. Astfel că, spre finele anului 2021, imediat după lansarea noului program de investiţii derulat prin MDLPA, a solicitat o finanţare de 6,72 milioane de lei pentru introducerea alimentării cu apă în satul Malaia. Celelalte două cereri depuse în cadrul PNI Anghel Saligny vizează realizarea reţelei de canalizare în satele Malaia (12,47 mil. lei) şi Ciunget (8,33 mil. lei). „Aş fi vrut să avem un singur proiect, integrat, dar trebuia să facem cumva să ne încadrăm în indicatori. Sigur, mai exista o documentaţie, pentru drumuri, însă pe aceasta am decis să nu o mai depunem în cadrul PNI „Anghel Salingy”, ci să o promovăm prin CNI. Este şi aceasta o investiţie mare, de aproximativ 17 milioane de lei, şi sigur că ne vom folosi toată puterea să o realizăm. Revenind la apă, problema este că, în trecut, s-au făcut greşit câteva lucruri, dar suntem pregătiţi şi suntem obligaţi să venim cu soluţii. La ora actuală, avem alimentare cu apă în toate cele trei sate, dar nu aşa cum dorim. La Ciunget, am mutat captarea un kilometru mai sus şi facem probe. Un cătun cu aproape 50 de case nu era prins deloc. L-am prins anul trecut şi am susţinut lucrările din fonduri proprii. Urmează să rezolvăm şi partea de sus a satului Ciunget. Facem câteva modificări şi vor avea şi oamenii de acolo apă… din reţeaua nouă. La Sălişte, nu este prinsă captarea şi trebuie să o facem cu forţe proprii. Pentru satul Malaia, cum spuneam, am depus acest proiect pe „Anghel Saligny”. S-a construit foarte răspândit şi suntem nevoiţi să extindem sistemul 4-5 kilometri spre Voineasa, alţi 3-4 km. spre Brezoi, ca să putem să-i alimentăm pe toţi. Avem nevoie şi de bazine noi, pentru că cel vechi este mic şi nu face faţă”, a detaliat Gheorghe Dinculescu, primarul comunei Malaia. Întrebat dacă s-au clarificat lucrurile în priviţa preţului pentru apa livrată populaţiei, social-democratul ne-a precizat că încă mai sunt discuţii în Consiliul Local. „Apa nu este potabilă. La Ciunget, vom avea acum staţie de tratare. Este montată de la zero. Iar la Sălişte, este montată pe bazin. Mai rămâne să rezolvăm la Malaia, cum spuneam, iar soluţia este finanţarea prin PNI Anghel Saligny. Sper ca, în câteva luni, să ne apucăm de treabă concret şi, în cel mai scurt timp, să fie totul rezolvat”, a concluzionat primarul Dinculescu.

 

Articole Similare

Back to top button