Liga II

Primul duel în Turcia, cu Chernomorets Burgas

* luni, 7 februarie, vâlcenii au întâlnit echipa clasată pe locul 3 în Bulgaria * printre viitoarele adversare ale CSM-ului se vor mai număra FC Lugano (Elveţia), Luka Koper (Slovenia) şi Amkar Perm (Rusia)

La începutul săptămânii, mai precis luni, 7 februarie, după închiderea ediţiei, trupa din Zăvoi a jucat şi primul amical, în compania formaţiei Chernomorets Burgas (care la finele turului ocupă locul 3 în primul eşalon din Bulgaria).
Conform programului pus la punct de impresarul FIFA, Radu Mătăsăreanu, în zilele următoare, CSM Rm. Vâlcea va mai disputa alte patru partide amicale. Fotbaliştii din Zăvoi urmează a mai înfrunta pe FC Lugano (Elveţia), precum şi o echipă din Coreea de Sud sau Ungaria – pe 12 februarie. De asemenea, vâlcenii mai au programat şi un meci cu fosta campioană a Sloveniei, Luka Koper, pe care, în urmă cu câteva zile, a înfruntat-o chiar şi campioana en-titre a ţării, CFR Cluj. Ardelenii lui Alin Minteuan au reuşit să se impună atunci cu scorul de 3-2 în faţa formaţiei care provine din fostul spaţiu iugoslav. Altfel, oficialii din Zăvoi au primit şi o ofertă de a înfrunta în Antalya şi echipa rusă Amkar Perm, la o dată care va fi stabilită în zilele următoare.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button