Administratie

Primarul din Ocnele Mari încearcă să atragă finanţare prin POR pentru finalizarea bazei de tratament

Mihai Pătru, primarul oraşului Ocnele Mari, merge pe două variante cu baza de tratament începută de Romtrans, în anii 90’, dar transferată în urmă cu un deceniu administraţiei publice locale. Pe de-o parte, edilul PNL caută investitori dispuşi să preia şi să finalizeze clădirea, care are în jur de 2.000 de metri pătraţi şi este înconjurată de o suprafaţă generoasă de teren. „Aşa cum am mai spus, acolo, este necesară o investiţie de cel mult 5-6 milioane de euro, dar se poate amortiza foarte rapid. Ocnele Mari dispune de resurse incredibile şi cred că toată lumea ştie acest lucru. În apropierea bazei, există aşa numitul ştrand fără fund. Vizavi, se amenajează un parc de aventuri, tiroliene, un lac tematic şi o mulţime de activităţi de agrement. Mă bucură faptul că această zonă cu potenţial prinde din nou viaţă. Sigur că, în localitate, avem şi alte atracţii. Salina este una dintre acestea. De asemenea, avem Ştrandul Ocniţa”, a detaliat edilul PNL. Mihai Pătru a reamintit că baza de tratament a fost concepută cu spaţii de cazare, băi calde şi foarte multe zone SPA şi de relaxare. „Această bază de tratament se poate finaliza şi cu finanţare europeană. De altfel, am început să concepem un proiect pe POR, Axa 13, pe care vrem să-l depunem în această vară”, a concluzionat, optimist, Mihai Pătru, primarul staţiunii Ocnele Mari.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button