Patricia Vizitiu, destăinuiri din vestiarul Oltchim-ului: ”Luminiţa Huţupan mi-a luat toţi banii…”

Pe finalul anului trecut, fosta jucătoare a Oltchim-ului, Patricia Vizitiu, a fost invitata lui Cătălin Oprişan, la AS.ro Live. A oferit detalii savuroase din cariera handbalistică, în special din perioada petrecută la Oltchim Rm. Vâlcea, cea mai frumoasă a carierei. Patricia a vorbit la superlativ despre conducătorii Oltchim-ului şi profesionalismul de la Vâlcea. De asemenea, a făcut cunoscute şi câteva episoade din ”vestiar”. Vizitiu a povestit cum i-a luat Luminiţa Huţupan Dinu toţi banii… la table:
”Îmi place să joc table, rummy, pe telefon. La Oltchim jucam mereu. Am stat foarte mulţi ani în cameră cu Cristina Neagu. Apoi, când ea a avut probleme cu umărul, am stat cu Yeliz Ozel, turcoaica. Jucam table cu ea. Rupeam! Jucam pe bani. După partidele cu Yeliz, venea Lumi (Luminiţa Huţupan Dinu). Mi-a scos tablele din cap. Nu am văzut aşa ceva! Vorbea cu zarurile. Zicea: hai cu 6-6 şi tot ce cerea, aia dădea. Mă rugam, Lumi, mai lasă-mă şi pe mine! Are şi un stil de a vorbi… Efectiv m-a lăsat fără replică. Ce am câştigat cu Yeliz Ozel mi i-a luat Lumi şi ceva în plus. I-am zis: e cea mai urâtă seară a mea. Pleacă de la mine din cameră”.

”La 12 ani am plecat la Vâlcea, am luat viaţa în piept. Stăteam în căminele Combinatului, jucam tenis cu Raul Rusescu”

Vizitiu şi-a amintit cum a ajuns la Vâlcea, primii ani la Oltchim:
”Tot timpul mi-a plăcut fotbalul. Mama mă trimitea la cursuri de modelling, eu mă duceam pe terenul de fotbal, la Jiul Petroşani. Am făcut şi schi, am fost şi la gimnastică pentru o zi, dar eram prea înaltă pentru asta. Am fost la clasa sportivă. Părinţii mei au crezut mult timp că mă duc la gimnastică, până m-a dat de gol fratele meu, Dacian. Cu handbalul a fost pură întâmplare. A venit profesorul şi mi-a spus că sunt înaltă şi eu sunt bună de handbal. M-a pus în poartă. Nu mi-a plăcut şi am plecat unde se jucau celelalte fete. După doar trei săptămâni, se făcea un trial la Floreasca. Şapte fete am mers acolo. Eu nu aveam nicio treabă. Chiar îmi zicea bunicul, după ce m-a văzut: Off, Patricia, nu ai niciun talent. La Bucureşti, am jucat cinci meciuri într-o zi. Eram stângace. Nu ştiu cum, am jucat bine, am stat până la final şi m-au văzut cei de la Oltchim. Avema vreo 10 ani şi jumătate când am început handbalul. La 12 ani am plecat de acasă, m-am dus la Vâlcea, am luat viaţa în piept. Nu de nevoie, ci din ambiţie. Fratele meu avea 16 ani şi era la Jiul, în Liga I. Toată lumea îl lăuda şi le-am zis că o să audă şi de mine. Când am ajuns la Oltchim, după trei săptămâni mă sunau colegii, întoarce-te. Stăteam atunci în căminul 3 Oltchim, jucam tenis de picior cu Raul Rusescu. Suntem de aceeaşi vârstă, am dat capacitatea împreună. El stătea cu fratele şi cu mama. Erau blocurile unde locuiau cei care lucrau în Combinat. Noi aveam un separeu, fiecare stătea singură, au fost condiţii foarte bune la Oltchim. Mă răscolesc amintirile… M-am întors la Petroşani, am stat 2-3 zile şi m-am ascuns la bunica în pat. Trebuia să plec cu autocarul, cu Normandia. Nu am mai vrut. Părinţii mi-au spus să rămân la Vâlcea, pentru că au înţeles ce oportunităţi aveam. «Acum pleci, te aşteaptă oamenii ăia», imi spuneau. Dar eu o ţineam pe a mea, că nu mai vreau, că nu-mi place. M-a dus bunicul cu maşina, am plâns tot drumul”.

”La câte accidentări am, pot să reprezint România la paralimpici”

Patricia Vizitiu a fost considerată una dintre handbalistele bune ale României. A jucat la cel mai înalt nivel, la Naţională. Numeroasele accidentări i-au făcut, însă, viaţa sportivă mult mai grea. A suferit nu mai puţin de şase operaţii.
”La câte operaţii am avut, chiar am zis că o să reprezint România la paralimpici. Am avut multe accidentări, şase operaţii, trei la genunchi. Veneau ca Olimpiada, o dată la patru ani. Copci la pomete, nasul, mâna ruptă, genunchii, la fel. Când mi-am rupt un deget… nu o uit pe doamna Mori (Maria Torok Duca). A zis să încep să arunc cu dreapta, că doar ea mi-a mai rămas. În rest, nimic. Am avut o relaţie specială cu doctorul Florin Oancea. Îmi cunoaşte foarte bine corpul. Am şi făcut o glumă pe seama asta, i-am zis: doc`, când voi naşte va trebui să vii şi tu. Am suferit şi cea mai stupidă accidentare. Am avut dublă fractură, cu deplasare, la nas. Venea meciul cu Itxaco. Antrenor era domnul Voina. Mi-a zis, «Hai, Paty, să mai intri şi tu puţin». Am intrat. Nu făceam faza de apărare. Nu a fost niciodată punctul meu forte, pentru că nu sunt agresivă. Nu am apucat să fac schimbul după atac, am rămas pe apărare şi am primit un picior direct în nas. A fost cea mai stupidă accidentare, au dat pe Eurosport. Voiam să joc şi aşa, cu mască. Nu mi-au permis. Domnul Roibu a pus tot timpul pe primul plan jucătoarele, omenia. Mi-a spus: vreau să te ştiu o femeie frumoasă şi sănătoasă, nu te duci la niciun meci. Aşa era la Oltchim, totul la superlativ”, a spus Vizitiu.

”Nu se compară nicio echipă cu Oltchim! Marele regret e că nu am câştigat Liga Campionilor. În 2010, şi dacă am fi jucat de 20 de ori cu Viborg, de 20 de ori ne băteau. Problema, la noi, a fost în vestiar”

Patricia a mai jucat în Turcia, Slovenia, la Krim Ljubljana, chiar şi la CSM Bucureşti, însă Oltchim i-a rămas în inimă. Regretă că nu a câştigat Liga Campionilor cu formaţia de la poalele Capelei:
”Nu se compară nicio echipă cu Oltchim Rm. Vâlea! Din toate punctele de vedere: medicamentaţie, echipamente, sală, public, condiţii. Mă gândesc cum am crescut eu şi văd acum cum cresc copiii din ziua de azi, cum vin cu bani de acasă să facă sport. Oltchim va rămâne unic, deşi eu tot timpul spuneam, atunci, gata, nu mai pot. Îmi ajunge, după 10 ani la Vâlcea. Am fost şi la alte echipe, le respect pe toate, dar Oltchim a fost altceva. Îmi pare rău că nu am obţinut performanţa cea mai mare, să luăm Liga Campionilor, pentru că o meritam. Dar mi-a dat seama că şi la noi erau probleme. Mai mult în vestiar. Deşi jucam de atâta timp împreună, nu ne-am cunoscut cu adevărat. Veneai la antrenament, poate erai supărată de ceva… Imediat apăreau reacţii: uite-o şi pe asta, nu are chef de antrenament… Acesta e singurul lucru care ne-a lipsit în perioada aceea. Este marele regret al carierei, că nu am obţinut trofeul Champions League cu Oltchim. Dar cred că atunci, în 2010, când am ajuns în finală, şi dacă jucam de 20 de ori cu Viborg, de 20 de ori ne băteau. Culmea, nici cu CSM nu am reuşit. Am plecat de la Bucureşti fix în anul în care echipa a câştigat Champions League. Prin câte am trecut, am fost totuşi optimistă. Am suferit şase operaţii, au fost multe accidentări. Te obişnuieşti cu toate, fac parte din viaţa ta”.

”Lui Pineau i-au adus patul din Franţa, la Vâlcea, că nu putea să doarmă”

Pentru a evidenţia condiţiile la superlativ de la Vâlcea, Patricia Vizitiu a făcut o comparaţie:
”Am avut o experienţă foarte urâtă în Slovenia, dar mă bucur că am încercat. Venisem după o accidentare. Am semnat în Turcia iniţial, am zis că am nevoie şase luni să-mi revin după accidentare, în primul rând psihic, moral, mai ales că plecasem de la Oltchim, unde am stat 10 ani. Eram operată când m-am dus la Istanbul. Domnul Tadici m-a forţat puţin pe la lotul naţional, deşi eu aveam 5 luni de la operaţie. A zis, hai, că trebuie să vii în pregătire. Dar nu pot! Deşi vorbisem cu dumnealui şi i-am spus nu sunt capabilă să fac faţă, mai bine luaţi pe cineva sănătos, mă întorc în Turcia să mă pun pe picioare, m-am dus la Naţională. La primul antrenament după ce am revenit de la Naţională, mi-am rupt celălalt genunchi. A trebuit să mai stau încă două luni. S-a întâmplat în 2013. Şi eu mi-am dorit să revin la Naţională, dar consider că am avut ghinion. Referitor la domnul Tadici, dânsul tot timpul a fost vulcanic, s-a exteriorizat. Te mai trage puţin de mână, îţi mai zice o vorbă, dar de ce observăm lucrurile astea abia acum, de ce încercăm să-i dăm în cap? Nu ştiu… mie îmi lasă impresia că parcă vor să-l scoată din fenomen. Asta e părerea mea. Revenind la experienţa din Slovenia, eram cu Oana Manea. Ne-au adus cei de la Krim maşinile la aeroport şi ne-au zis: descurcaţi-vă. Nu ştiam nimic, unde am putea să mâncăm, să ne ducem… doar ce ne aminteam din deplasările cu Oltchim, acolo. Dacă întrebam de bani, de salariu, ziceau: ce, voi nu aveţi bani de la Vâlcea? Păi da, dar pe contractul meu scrie Krim Ljubljana, nu Oltchim. Nu se compară nimic cu Oltchim. La noi, când vine cineva, se pune covorul roşu. Lui Pineau, la Vâlcea, i-au adus patul din Franţa, că nu putea să doarmă. Să fi spus aşa ceva la Krim, cred că îmi dădeau cu patul în cap”.