Pasiunea pentru fotbal

Iubesc fotbalul cu o pasiune pe care mi-e greu să o explic chiar şi mie însumi. Acest sport mi-a adus bucurii şi suferinţe mai intense decât cele pricinuite de diverse împliniri sau eşecuri personale. Din cauza lui am plâns amar, copleşit de tristeţe. Datorită lui am plâns de fericire. Dar, de ce? Cum aşa? Nu e un simplu joc? Cine crede însă că fotbalul e un simplu joc care îi distrează pe băieţii mari se înşeală amarnic. Fotbalul este „sportul sporturilor”, este sportul care îmbină forţa, inteligenţa, curajul, îndrăzneala şi eleganţa mişcărilor, atrăgând în jurul său copiii de la cea mai fragedă vârstă, care încearcă să-şi imite idolii din arena, şi care rămân extaziaţi şi fericiţi că au reuşit să descopere frumuseţile jocului de fotbal. Hemingway obişnuia să spună că sportul te învaţă să câştigi cinstit şi să pierzi în mod demn, te-nvaţă deci, într-un cuvânt, ce este viaţa. Dar, mai ales pe stadion, nu poţi să câştigi la infinit. De aceea un mare sportiv este acela care ştie să primească cu fruntea sus, cavalereşte, înfrângerea..
Puţini sportivi ştiu să recunoască înfrângerea, superioritatea adversarului. Câţi dintre noi, învinşi, în loc să plecăm capul sau să căutăm scuze ăi explicaţii, am mers spre învingător, l-am sărutat sau i-am strâns sincer mâna, spunându-i aşa cum doreşte Paul Vialar: „Victoria ta, prietene, este victoria mea” . Poate ar trebui să cugetăm mai mult şi să acţionăm ca atare. Nu, fotbalul nu e întotdeauna un sport. Lumea fotbalului este în general dură şi de multe ori parşivă. Dar «familia» şi spiritul de echipă în care lucrezi face ca munca să se transforme în pasiune şi totul să fie făcut cu sufletul. Citeam azi o declaraţie, care pe mulţi poate i-ar surprinde. Marius Popa, antrenorul celor de la CSM Slatina, declara după meciul de vineri: „Scopul acestei echipe a fost să aducem lumea la stadion. Că unii te înjură sau te aplaudă, aste se întâmplă peste tot. Nu prea am auzit când s-a strigat «Demisia!», eram concentrat la joc. În tribună sunt oameni de diverse categorii sociale, unii au cei şapte ani de acasă, alţii nu. Am demonstrat că jucăm numai pe teren. Am încercat ceva cu arbitrii, dar mai mult ne-au dezavantajat prin modul de a arbitra. Asta e, trebuie să facem faţă la toate presiunile, iar dacă terminăm pe primul loc, înseamnă că merităm”. Întreb şi eu retoric oare ce a vrut să spună acest domn care este antrenorul unei echipe ce vrea să promoveze în al doilea eşalon fotbalistic. „Să te cunoşti, să te stăpâneşti, să te învingi, iată frumuseţea eterna a sportului, aspiraţiile adevăratului sportiv şi condiţiile succesului său”. Păcat că unele personaje din lumea fotbalului acţionează după alte principii şi încearcă să impună alte reguli care nu fac decât să păteze imaginea unui sport, care este mult mai mult decât un simplu joc. Pasiunea pentru acţiunea desfăşurată, satisfacţia trăită în aşteptarea victoriei, speranţa înfăptuirii ar trebui să fie  factori mobilizatori. „Dacă nu reuşiţi de la început în strădaniile voastre, dublaţi stăruinţa si nădăjduiţi”, afirma istoricul Plutarh. Voinţa, forţa care învinge imposibilul, cea care te susţine în alegerea şi hotărârea faptelor, are nevoie de „tine” să-ţi doreşti mai mult, şi mai mult! Astfel poţi avea totul… trebuie doar să ştii cum vrei să fii, să devii, să-ţi visezi schimbarea şi să-ţi construieşti planul schimbării! Nu putem şti dacă ceva merge până când nu încercăm, etapă cu etapă, până la Marea Victorie. Dacă ne urmăm ţelul, credem în ceea ce facem şi ne înfrângem descurajarea. În fotbal, echipa trebuie să fie o familie. Toţi pentru unul şi unul pentru toţi. Altfel, succesul e doar o fata morgana. Succesul are la bază perseverenţa şi încrederea în forţele proprii, încrederea că poţi decide, că ai dreptul să iei cât mai multe hotărâri. Insă, pentru ca hotărârea să fie „cea mai bună” are nevoie de timp. Greşelile de astăzi pot fi mai târziu o soluţie bună, sau este decizia din acel moment, cea pentru care eşti pregătit să înfrunţi consecinţele.

Mădălin DOBRE