Administratie

Până în toamnă, locuitorii din Scundu vor beneficia de reţeaua de apă şi canalizare

Mega-proiectul de la Scundu şi Orleşti, demarat prin intermediul Măsurii 322 a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală începe să prindă contur. Lucrările au început deja, astfel că există premisa că până anul viitor se va şi finaliza. Primarul din Scundu, Dumitru Blejan garantează că măcar o parte a investiţiei va fi finalizată în câteva luni. La Scundu se lucrează pentru introducerea reţelei de apă şi canalizare, proiect de care comunitatea va beneficia începând cu toamna acestui an, dacă totul va decurge conform planului. De asemenea, social-democratul Dumitru Blejan a dat un termen de finalizare a investiţiei şi pentru celălalt obiectiv de pe Măsura 322. Lucrările la căminul de bătrâni vor fi demarate în următoarea perioadă, dar se anticipează că vor fi finalizate în 2012. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button