Administratie

Licitaţia pe „322” din Roeşti, reluată pentru a treia oară, din cauza contestaţiilor

La Roeşti, din cauza contestaţiilor, licitaţia privind atribuirea lucrărilor pe Măsura 322 a PNDR a fost reluată pentru a treia oară.
Săptămâna trecută, a început o nouă evaluare a ofertelor depuse de constructori, iar primarul Gheorghe Drăghici speră că, de această dată, va fi ales un câştigător care să se poată apuca de lucrări. „Îmi doresc să fie ultima încercare de atribuire a acestor lucrări, pentru că nu vreau să riscăm să pierdem finanţarea. Eu am încheiat contractul de finanţare pe 11 iunie 2010, dar mi-am luat măsuri de precauţie şi am făcut un act adiţional prin care am prelungit termenele. Sincer să fiu, nu înţeleg cum a admis CNSC-ul ultima contestaţie şi de ce ne ţine încurcaţi atât de mult timp. E ceva ciudat la mijloc! În fine, de această dată, la licitaţie, s-au prezentat 6 firme, iar lucrările se referă, cum am mai spus şi cu alte ocazii, la asfaltarea unor drumuri (12,5 km), extinderea reţelei de apă (5 km), construcţia unei staţii de captare, extinderea reţelei de canalizare (1,7 km), amenajarea unui cămin de bătrâni şi dotarea primăriei în aşa fel încât să poată organiza cum se cuvine diferite festivaluri locale”, a declarat Gheorghe Drăghici.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button