Administratie

Oraşul Băbeni scapă de inundaţii. Albia pârâului Stăncălău va fi betonată pe 4 kilometri

Lucrările de modernizare a parcului din Băbeni sunt aproape finalizate. Investiţia se ridică la 3,5 miliarde de lei vechi şi va fi încheiată luna aceasta, în condiţiile în care vremea va permite. Printre altele, proiectul cuprinde amenajarea aleilor, a spaţiilor verzi şi a unui teren de sport, recondiţionarea podului de la intrare, băncuţe, precum şi zone de agrement, atât pentru copii, cât şi pentru adulţi. „Din păcate, în Consiliul Local, liberalii s-au opus achiziţionării unui teren care să ne permită să mărim parcul. Asta înseamnă că ne vom limita la un hectar, cât avea şi înainte, nu se va extinde la două, cum ne doreau noi, Executivul local şi cetăţenii din Băbeni”, a declarat Bogdan Ştefan, primarul din Băbeni. Social-democratul a mai făcut cunoscut că, tot în această perioadă, a construit două poduri, cu doar 1,5 miliarde de lei vechi, la Fântâna Turcului şi la Butăneşti. „Primul face legătura între două sate, Români 1 şi 2, iar celălalt, la fel de important, asigură accesul către terenuri agricole – peste 100 de hectare, deci era important să fie şi acesta foarte solid, deoarece îl vor traversa tractoare şi alte utilaje. Tot ca noutate, pot să vă spun că am început decolmatările pe pâraiele sunt în sarcina primăriei. Stăncălăul, pentru că sigur mă veţi întreba de el, ţine de SGA – ABA Olt. Am adus utilaje ultimul răgnet, Spider, care intră oricunde şi fac o treabă extraordinară. Am decolmatat peste 2 kilometri de canale, la Valea Mare şi continuăm cu Podul Brăii şi celelalte zone”, a mai precizat edilul PSD. În ceea ce priveşte pârâul Stăncălău, cel care crează cele mai mari probleme atunci când plouă, primarul Bogdan Ştefan ne-a explicat că a avut discuţii, recent, cu cei de la SGA şi i s-a comunicat că, anul viitor, se va începe betonarea albiei acestui curs de apă. „Din câte am înţeles, proiectul este aprobat şi 4 kilometri de albie urmează să fie betonaţi, de la vărsarea în Bistriţa în sus, în amonte, spre centrul Băbeniului. Stăncălăul, dacă nu ştiaţi, izvorăşte de la Pădureţu, din Băbeni, şi are o lungime de aproximativ 10 kilometri. Problema este că, atunci când plouă, Bistriţa, fiind foarte colmatată, în loc să se verse în Olt, vine în amonte, pe Stăncălău, dar dacă se începe acest proiect, în 2018, nu cred că vom mai avea inundaţii, ca în trecut, când s-au distrus 5-6 sute de hectare de teren”, a detaliat social-democratul.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button