Volei

Trupa lui Achim, pe val

BC Rm. Vâlcea – Gaz Metan Mediaş 80-66

Evoluţiilor bune din acest retur pe care baschetbaliştii de la BC Rm. Vâlcea le-au avut li s-a mai adăugat săptămâna trecută încă una. Învinşi în prelungiri de BC TG. Mureş, în etapa precedentă a Diviziei A, elevii antrenorului Cristian Achim au trecut cât se poate de repede peste amărăciunea unui eşec atât de dureros, care s-a conturat după ce vâlcenii au condus până în ultimul minut de joc al timpului regulamentar. Împotriva celor de la Gaz Metan Mediaş altfel au stat lucrurile, Lupusavei şi compania având puterea să reziste de data aceasta până la capăt şi să triumfe cu 80-66. Un rezultat benefic pentru moralul jucătorilor înaintea meciului cu BC Târgovişte, decisic în lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Oaspeţii n-au rezistat decât un sfert

În ciuda unui prim sfert mai bun făcut de medieşeni, care-au şi condus după 10 minute de joc cu 19-16, BC Rm. Vâlcea a reuşit să fie în continuare echipa mai ambiţioasă şi să preia iniţiativa din al doilea sfert. Astfel, la jumătatea partidei, trupa lui Cristi Achim se afla în avantaj (35-30). Purtaţi pe val de reuşitele de 3 puncte ale lui Silviu Lupusavei, precum şi de recuperările sub panouri ale pivoţilor Şenai Işleam şi Alexander Belanovic, vâlcenii s-au desprins încet-încet pe tabela de marcaj, iar la finele celui de-al treilea sfert diferenţa de puncte crescuse şi mai mult în favoarea echipei noastre (56-48). Lucru care avea să se întâmple şi-n ultimul sfert, când vâlcenii au reuşit să se mobilizeze altfel, poate şi datorită faptului că au greşit mai puţin decât în partida cu BC Tg. Mureş. S-a terminat până la urmă 80-66 pentru echipa vâlceană, care şi-a trecut astfel în cont cel de-al cincilea succes din acest sezon al Diviziei A.
Cei mai buni jucători ai echipei vâlcene au fost Şenai Işleam – 19 puncte, Dejan Mladenovic – 17 (3×3), Silviu Lupusavei – 15 (5×3), Rareş Paşca – 8, Alexander Belanovic – 7.

Urmează meciul decisiv cu BC Târgovişte

În condiţiile în care şi BC Târgovişte s-a impus pe teren propriu în faţa celor de la BCM US Piteşti (75-61), succesul elevilor lui Cristi Achim în faţa echipei Gaz Metan Mediaş este cu atât mai preţios, dar nu schimbă cu nimic datele problemei. Totul depinde de meciul direct dintre cele două echipe, care va decide echipa avantajată în play-out, ce va avea dreptul să dispute două meciuri pe teren propriu. Partida decisivă dintre cele două echipe care aspiră la locul 12 în Divizia A se va disputa sâmbătă, 5 aprilie, la Rm. Vâlcea.

Vâlcenii pot ajunge pe locul 11

Saltul echipei antrenate de Cristian Achim în ierarhia finală a Diviziei A ar putea fi şi mai mare într-o anumită situaţie. Astfel, dacă BC Rm. Vâlcea câştigă în ultima rundă a sezonului regulat, iar Cuadripol Braşov este învinsă la Piteşti, echipa noastră egalează în clasament gruparea de la Poalele Tâmpei (ambele vor avea câte 31 de puncte la activ), iar în acest caz departajarea în ceea ce priveşte locul 11 se va face pe baza rezultatelor directe. Iar la acest capitol echipa noastră este avantajată. În sezonul regulat, între cele două echipe s-au înregistrat următoarele rezultate: Cuadripol Braşov – BC Rm. Vâlcea 69-81 şi respectiv BC Rm. Vâlcea – Cuadripol Braşov 71-77. În acest caz, trupa lui Achim va urca pe locul 11 şi va juca în primul tur al play-out-ului cu CSM Oradea (primul şi ultimul meci, dacă va mai fi nevoie, se vor disputa în Sala Traian).
Nicolae CIUCESCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button